În perioada 6 - 26 august în parohia Bălți au loc o serie de activități organizate pentru aproximativ 80 de copii din parohie, sub coordonarea animatorilor moldoveni dar și italieni veniți prin intermediul Mișcării catolice Reînnoirea în Duhul Sfânt. Astfel, pe parcursul a 2 cicluri, cele 7 grupe de copii conduse de câte 4 animatori locali și 5 italieni, au aprofundat tema mereu actuală care de fapt constituie și devizul acestui campus: Acceptă invitația mea la prietenie.
În cadrul fiecărei zile a campusului au avut loc mai multe momente recreative, incluzând diferite jocuri de competiţie pentru a stimula spiritul de echipă. Și celelalte activități s-au referit la necesitatea de a face mereu fapte bune şi tot ce presupun ele, despre cum putem să îl bucurăm pe celălalt fără prea mult efort, doar cu puţină atenţie şi fără să aşteptăm ceva în schimb.
Mulţumim tuturor celor care au participat la buna organizare a acestui campus prin disponibilitatea şi generozitatea lor, incluzându-i aici pe tinerii animatori care şi-au sacrificat din timpul vacanţei lor pentru a fi alături de cei mici. De asemenea, mulţumim copiilor pentru că prin spiritul şi inocenţa lor ne-au transmis tuturor mesajul clar al lui Isus: ei ne sunt exemplu pentru a intra în împărăţia cerurilor.
Activitățile parohiale pentru copii vor continua până pe 26 august prin programul vacanța în oraș, unde suntem invitați să redescoperim frumusețile și obiectivele de interes ale orașului în care trăim.
Vasile C.