În dimineața zilei de 31 decembrie 2022, Biserica Catolică a fost întristată de vestea ajunsă de la Vatican, din mănăstirea „Mater Ecclesiae”, că Papa emerit Benedict al XVI-lea s-a întors în Casa Tatălui ceresc, după mai mult de 95 de ani viață. Întregul pelerinaj pământesc al acestui „umil slujitor în via Domnului” a stat sub semnul ultimelor sale cuvinte pe care le-a rostit pe acest pământ: „Doamne, te iubesc!”

Vă propun în continuare 1) o schiță biografică a răposatului pontif și, mai jos, 2) câteva informații care să arate legătura dintre Benedict al XVI-lea și Dieceza de Chișinău.

Schiță biografică

Era 16 aprilie 1927 când, în familia lui Joseph Ratzinger și a Mariei Peintner, se năștea cel de-al treilea și ultimul copil. La botez, care a avut loc la numai câteva ore după primul scâncet al noului născut, i s-a dat numele de Joseph Aloisius. Copilăria și-a petrecut-o la Traunstein, la vreo 30 de km de Salzburg. În acest mediu, pe care îl însuși l-a caracterizat ca fiind „mozartian” a primit o aleasă educație umană, creștină și culturală.

Însă nu a i-a fost dat să aibă parte de o copilărie și adolescență senină, lipsită de griji. În anul 1933, în Germania natală a venit la putere partidul nazist, cu alaiul său de principii anticreștine, anticatolice și antiumane; în anul 1939 a izbucnit Al Doilea Război Mondial, cu ororile pe care le-a semănat pe bătrânul continent și dincolo de el. Dar nu l-au frânt aceste tragedii, pentru că în familie a continuat să respire aerul cald al credinței și bucuria de a se ști membru al Bisericii Catolice. În august 1943 a fost repartizat în forțele auxiliare ale aviației germane; în septembrie 1944 este trimis la frontiera austro-ungară pentru a construi liniile antitanc; în decembrie același an a fost înrolat în forțele de infanterie germane, însă, în aprilie 1945, dezertează. Scăpat de la arest pentru această „crimă”, odată cu sosirea americanilor este internat în lagărul pentru prizonierii de război de la Bad Aibling, fiind eliberat la 19 iunie 1945.

În anul 1946, tânărul Joseph Ratzinger inițiază drumul de formare care-l va conduce spre sfânta Preoție. Și le-a început la Institutul Superior de Filozofie și Teologie din Freising, de unde, în anul următor, s-a transferat la Seminarul din München, studiind în paralel la Universitatea „Ludwig Maxilimian” din același oraș. La 29 octombrie 1950 a fost hirotonit diacon, iar la 29 iunie 1951, împreună cu fratele său Georg († 2020), prin impunerea mâinilor Cardinalului Michael von Faulhaber, arhiepiscop de München și Freising, a fost hirotonit preot.

La nici un an de la hirotonire și-a început activitatea didactică la același institut din Freising în care a făcut primii pași spre Preoție, iar peste doi ani, la 11 iulie 1953, și-a susținut teza de doctor cu titlul „Poporul și Casa lui Dumnezeu în învățătura despre Biserică a sfântului Augustin”, obținând calificativul maxim de summa cum laude. În 1957 obține și abilitarea cu lucrarea „Teologia istoriei la sfântul Bonaventura”.

După șapte ani de profesorat la Freising, în 1959 s-a transferat la Bonn (1959-1963), apoi la Münster (1963-1966) și Tübingen (1966-1969). În anul 1969 și-a continuat cariera de profesor de dogmatică și istorie a dogmelor la Universitatea din Ratisbonna. Renumele pe care și l-a zidit prin studiile sale de o profundă cunoaștere teologică și filozofică l-au acreditat ca peritus – consilier teologic – al Cardinalului Joseph Frings, arhiepiscop de Köln, în toate cele patru sesiuni ale Conciliului al II-lea din Vatican (1962-1695).

La 25 martie 1977, Papa Paul al VI-lea, apreciind valoarea acestui preot și teolog german, l-a numit arhiepiscop de München și Freising, consacrarea episcopală primind-o din mâinile Cardinalului Alfred Bengsch la 28 mai același an. Deviza episcopală pe care și-a ales-o este din Scrisoarea a treia a sfântului Ioan: „Cooperatores veritatis – Colaboratori în adevăr” (v. 8). La 27 iunie 1977, în ultimul consistoriu pe care l-a ținut, Paul al VI-lea l-a creat cardinal pe Joseph Ratzinger, cu titlul de „Santa Maria Consolatrice al Tiburtino”.

Încă începând cu anul 1974, între arhiepiscopul de Cracovia, Cardinalul Karol Wojtyła, și Joseph Ratzinger s-a statornicit o prietenie, care a continuat și după ce, la 16 octombrie 1978, cel dintâi a fost ales urmaș al sfântului Petru. Apreciind, la fel ca și Paul al VI-lea, profunzimea teologică și fidelitatea față de învățătura Bisericii, la 25 noiembrie 1981, Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit pe Ratzinger prefect al Congregației pentru Doctrina Credinței. Noua misiune – și n-a fost singura – în chiar inima Bisericii l-a determinat, la 15 februarie 1982, să renunțe la sediul său arhiepiscopal de München și Freising.

Nu ar ajunge timp (poate nici răbdare) de a scrie (și citi) întreaga contribuție pe care a adus-o în calitatea sa de prefect al Congregației pentru Doctrina Credinței. Dar dintre toate, rodul cel mai important al lui Ratzinger, în calitatea lui de cel mai apropiat colaborator al lui Ioan Paul al II-lea, este Catehismul Bisericii Catolice, făcut public la 11 octombrie 1992.

La 27 noiembrie 2002 a fost ales decan al Colegiului Cardinalilor și, în această calitate, a condus Via Crucis din Vinerea Mare a anului 2005 și a prezidat funeraliile marelui său înaintaș, mort la 2 aprilie același an și înmormântat la 8 aprilie. Tot el a prezidat sfânta Liturghie pro eligendo Romano Pontifice (pentru alegerea Pontifului Roman) din dimineața zilei de 18 aprilie 2005, când cardinalii s-au închis în conclav pentru alegerea următorului papă.

Fumul alb din coșul de deasupra Capelei Sixtine s-a văzut ieșind chiar a doua zi, la 19 aprilie, la puțin timp după aceasta, cardinalul protodiacon anunțând că „Habemus Papam – Avem Papă”. Era Cardinalul Joseph Ratzinger cel ales. Primul său discurs în fața mulțimii din Piața „Sfântul Petru” a fost unul care a cucerit inimile tuturor: „Dragi frați și surori, după marele Papă Ioan Paul al II-lea, cardinalii m-au ales pe mine, un simplu și umil lucrător în via Domnului”. Și-a luat numele de Benedict al XVI-lea, pentru că – așa cum a declarat el însuși la prima sa audiență generală – a voit să fie legat spiritual de Papa Benedict al XV-lea (1914-1922), evocând totodată și figura marelui părinte al monahismului occidental, sfântul Benedict de Nurcia. Liturghia inaugurală a fost celebrată la 24 aprilie 2005, când, la predică le-a cerut tuturor credincioșilor să-l însoțească cu rugăciunea, cu indulgența, cu iubirea, cu credința și speranța lor.

În cei opt de pontificat – 2005-2013 – Benedict al XVI-lea a efectuat 24 de călătorii apostolice în afara Italiei, vizitând 21 de țări, la care se adaugă numeroasele călătorii în Italia, a proclamat 869 de fericiți și 44 de sfinți, printre care Ioan Paul al II-lea, Filip Smaldone, Charles de Foucauld, Antonio Rosmini, Louis și Zelia Martin (părinții sfintei Tereza de Lisieux), Jerzy Popiełuszko, Constantin Ignațiu Bogdanffy și John Henry Newmann, a prezidat cinci consistorii, creând 90 de cardinali, a emis trei enciclice: Deus caritas est (2006), Spe Salvi (2007) și Caritas in veritate (2009), și patru exortații apostolice: Sacramentum caritatis (2006), Verbum Domini (2010), Africae munus (2011) și Ecclesia in Medio Oriente (2012), a luat parte la trei ediții ale Zilelor Mondiale ale Tineretului: Köln în 2005, Sidney în 2008 și Madrid în 2011. În scopul apropierii de Biserica Ortodoxă și promovarea dialogului cu frații din Orient, la 1 martie 2006 a renunțat la titlul de „patriarh al Occidentului, iar prin motu proprio „Summorum Pontificum” a favorizat reintegrarea Societății „Sfântul Pius al X-lea” în comuniunea ecleziastică. A proclamat: Anul Sfântului Paul (2008-2009), Anul Sfintei Preoții (2009-2010) și Anul Credinței (2012-2013).

Apăsat de ani și cu sănătatea șubrezită de provocările cărora a trebuit să le facă față în anii pontificatului – și nu au fost puține –, la 11 februarie 2013 și-a anunțat renunțarea la slujirea petrină, fapt petrecut la 28 februarie 2013, ora 20.00, ora Romei. Din acel moment, Benedict al XVI-lea a devenit Papă emerit, dând loc unui nou conclav, care l-a ales drept urmaș pe Papa Francisc, cel care a spus despre înaintașul său că-i este ca „un tată”. După un scurt sejur la Castel Gandolfo, începând cu 2 martie același an s-a retras în mănăstirea „Mater Ecclesiae” din Grădinile Vaticanului. În primii ani după renunțare, Papa emerit a participat la unele evenimente publice, dintre care cel mai important a fost canonizarea, la 27 aprilie 2014, a lui Ioan al XXIII-lea și Ioan Paul al II-lea, primul eveniment (și cred unicul) când, în Piața „Sfântul Petru” au fost prezenți patru papi, de unde și denumirea dată acelei zile: „Duminica celor patru papi”. La 4 septembrie 2020, Benedict al XVI-lea a devenit cel mai longeviv papă din istorie, devansându-l la acest capitol pe Papa Leon al XIII-lea (1878-1903).

La 28 decembrie 2022, la finalul audienței generale de miercuri, Papa Francisc a îndemnat întreaga Biserică să se roage pentru Papa emerit, a cărui stare de sănătate s-a înrăutățit brusc. A fost o mobilizare generală, iar din diferite părți ale lumii veneau dovezile de afecțiune pentru înaintașul său. Sâmbătă, 31 decembrie, la ora 9.34, ora Romei, la vârsta de 95 de ani și 265 de zile, Domnul l-a chemat la sine pe Benedict al XVI-lea. Trupul neînsuflețit al răposatului pontif a fost expus în capela mănăstirii „Mater Ecclesiae”, fiind transferat în Bazilica „Sfântul Petru” în dimineața zilei de 2 ianuarie. Funeraliile, prevăzute pentru ziua de 5 ianuarie, vor fi celebrate de Papa Francisc.

Joseph Ratzinger / Benedict al XVI-lea a fost decorat cu numeroase distincții, dintre care amintim: Marea Cruce a Ordinului de Merit Național (Ecuador), Marea Cruce a Ordinului de Merit (Republica Federală Germania), Comandor al Legiunii de Onoare (Franța), Marea Cruce a Ordinului Suveran de Malta, Mare Maestru al Ordinului „Sfântul Grigore cel Mare”, Mare Maestru al Ordinului „Sfântul Silvestru”, Marele Colier al Ordinului Național al Crucii de Sud (Brazilia), Cavaler al Marii Cruci cu Cordon Mare al Ordinului de Merit (Italia), Marea Cruce a Ordinului de Merit (Polonia), Colierul Ordinului „Isabela Catolica” (Spania). Este doctor honoris causa a zece universități. Este autor a numeroase lucrări de teologie, ceea ce-l face să fie unul dintre cei mai de seamă teologi din a doua jumătate a secolului al XX-lea – începutul secolului al XXI-lea.

Benedict al XVI-lea și Dieceza de Chișinău

Imediat după alegerea sa ca urmaș al sfântului Petru, la 20 aprilie 2005, Preasfințitul Anton Coșa a adresat un mesaj de felicitare Papei Benedict al XVI-lea, în care scria că „comunitatea catolică din această națiune dorește să vă salute, Sfinte Părinte, păstorul ei suprem, și, exprimându-și fidelitatea față de vicarul lui Cristos, invocă de la Sanctitatea Voastră o primă binecuvântare apostolică pentru a fi întăriți în credință”. Răspunsul la acest mesaj de felicitare a venit din partea Secretariatului de Stat al Vaticanului la 11 mai același an. În el, substitutul pentru afacerile generale, arhiepiscopul Leonardo Sandri (creat cardinal de Papa Benedict al XVI-lea la 24 noiembrie 2007), scria că „Sanctitatea Sa a primit cu vie plăcere mărturia de fidelitate sinceră și a apreciat manifestările de adeziune fidelă la slujirea sa universală și, mulțumind Excelenței Voastre pentru gestul grijuliu și pentru rugăciunile care l-au însoțit, din inimă împarte vouă și tuturor celor asociați la acest act filial binecuvântarea apostolică, pe care o extinde cu bucurie asupra credincioșilor diecezei”.

În perioada 11-14 februarie 2010, Preasfințitul Anton Coșa a efectuat vizita ad limina, ocazie cu care s-a întâlnit cu Papa Benedict al XVI-lea, căruia, pe lângă salutul său personal și al întregii Dieceze de Chișinău, i-a oferit în dar albumul „Moldova. Locuri și monumente sacre știute și mai puțin știute”. În discursul adresat episcopilor din România și Republica Moldova, Sfântul Părinte a spus, printre altele: „Salut comunitățile creștine din România și Republica Moldova, atât de mult încercate în trecut, și-mi aduc omagiul acelor... preoți, călugări, călugărițe și credincioși care, în timpul persecuției, au arătat un atașament de neclintit față de Cristos și Biserica sa și și-au păstrat intactă credința... Gândul meu se îndreaptă spre comunitățile voastre. Duceți preoților, călugărilor, călugărițelor, tuturor credincioșilor din România și Republica Moldova salutările mele și încurajarea mea, asigurându-i de iubirea și rugăciunea mea. În timp ce invoc mijlocirea Maicii lui Dumnezeu și a sfinților de pe pământul vostru, împart din inimă binecuvântarea mea vouă tuturor și membrilor poporului lui Dumnezeu încredințat grijii voastre atente”.

În întâlnirile pe care le-a avut cu ambasadorii Republicii Moldova la Sfântul Scaun, nu o dată Papa Benedict al XVI-lea și-a arătat iubirea față de Biserica noastră locală. Astfel, la 18 mai 2006, cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare ale ES Valeriu Bobuțac, Sfântul Părinte a spus: „Domnule ambasador, îmi face plăcere să-i salut, prin intermediul dumneavoastră, pe toți locuitorii Moldovei, în special comunitatea catolică, aflată sub conducerea episcopului de Chișinău, Mons. Anton Coșa”.

De asemenea, la 9 iunie 2011, adresându-se noului ambasador al Republicii Moldova la Vatican, ES Ștefan Gorda, Sfântul Părinte a declarat: „Credincioșii Bisericii Catolice din Moldova sunt puțin numeroși. Îl salut, prin intermediul dumneavoastră, în special pe episcopul de Chișinău. Mulțumesc pentru recunoașterea juridică de care se bucură Biserica Catolică în Moldova, pentru organizarea sa progresivă și pentru construcția de noi biserici, printre care și catedrala. Aceste fapte demonstrează excelența dialogului și a colaborării dintre instituțiile civile și Biserica Catolică... Gândul meu se îndreaptă în special spre tineri moldoveni. Mă rog pentru ei și doresc să-i încurajez. Vă exprim bucuria de a ști că unii dintre ei vor putea participa pentru prima dată la Zilele Mondiale ale Tineretului, în august, la Madrid. Iar în octombrie, Biserica Catolică [din Moldova] va organiza prima sa Săptămână Socială. Perspectiva acestor două evenimente îmi dă o mare satisfacție. Ele ar trebui să fie un motiv de mândrie pentru țara voastră”.

La 31 decembrie 2022, aflând despre trecerea la cele veșnice a Papei emerit Benedict al XVI-lea, Preasfințitul Anton Coșa i-a adresat Papei Francisc un mesaj de condoleanțe, în care scria: „Sfinte Părinte, această comunitate a aflat cu durere vestea despre moartea Papei emerit Benedict al XVI-lea. Vă rog să primiți gândul nostru solidar și filial pentru această pierdere, însă, în același timp, îi înălțăm Domnului și Părintelui milostiv lauda de a fi avut în istoria Bisericii un păstor profetic și cu viziuni de viitor, cărui cu toții îi suntem recunoscători”.

În aceeași zi, Preasfințitul Anton i-a îndemnat pe toți preoții Diecezei de Chișinău să se roage pentru defunctul papă, el însuși fiind un exemplu în acest sens, rugându-se Requiem pentru Benedict al XVI-lea chiar în Solemnitatea Sfintei Maria, Născătoare de Dumnezeu, a doua zi după trecerea la cele veșnice a Papei emerit. În circulara adresată tuturor slujitorilor altarului la 31 decembrie 2022, se cerea – pe lângă menționarea tristului eveniment, Requiem și expunerea în biserici a portretului răposatului pontif – invocații speciale la Rugăciunea credincioșilor, iar la predici să fie amintită figura papei, cu referințe la magisteriul său bogat. În ziua de 5 ianuarie 2023, zi în care trupul papei va fi depus în mormântul în care fusese îngropat, între 2005-2011, Ioan Paul al II-lea, în funcție de programul liturgic al fiecărei parohii, vor fi înălțate spre tronul milostivirii cerești rugăciuni speciale pentru odihna veșnică a Papei Benedict al XVI-lea.

* * *

Închei această prezentare, nu fără durere în suflet pentru pierderea celui pe care l-am numit „Primul meu papă”, cu un citat din testamentul său spiritual, redactat încă la 29 august 2006: „Dacă la această oră târzie din viața mea privesc înapoi la deceniile pe care le-am parcurs, văd întâi de toate câte motive am pentru a mulțumi. Îi mulțumesc înainte de orice altceva lui Dumnezeu însuși, împărțitorul oricărui dar bun, care mi-a dăruit viața și m-a condus, prin diferite momente de dezorientare, ridicându-mă mereu de fiecare dată când începeam să alunec și dăruindu-mi mereu din nou lumina feței sale. Retrospectiv văd și înțeleg că și bucățile întunecate și obositoare din acest drum au fost pentru mântuirea mea și că tocmai în ele el m-a condus bine”.

La revedere în rai, Sfinte Părinte!

Pr. dr. Petru Ciobanu