La 1 septembrie, prima zi a toamnei calendaristice, școlile din Republica Moldova și-au redeschis larg porțile pentru a-i primi pe copiii dornici să se revadă cu colegii, să-și salute învățătorii, să-și continue împreună pregătirea lor intelectuală și profesională. În acest context al începerii noului an academic, elevii și studenții din parohiile Diecezei de Chișinău au primit din partea parohilor binecuvântarea specială pentru noul an de studii.
Prin urmare, în zilele ce au precedat începutul noului an de studii, în toate parohiile a fost organizate evenimente speciale de binecuvântare a elevilor, profesorilor, rechizitelor școlare, de invocare a ajutorul bunului Dumnezeu în desfășurarea rodnică a procesului de învățământ. De asemenea, pentru elevii din familii nevoiașe au fost pregătite daruri sub formă de rechizite și alte accesorii necesare pentru școală.
Un moment deosebit a avut loc și în incinta Liceului teoretic „Spiru Haret” din Chișinău, din imediata vecinătatea a Catedralei „Providența divină”, unde episcopul Anton Coșa, însoțit de Pr. Mihai Balan și Pr. dr. Petru Ciobanu, s-a întâlnit cu corpul profesoral și angajații cantinei, și, împreună cu doi preoți ortodocși, au binecuvântat liceul, invocând peste toți harul lui Dumnezeu și mijlocirea tuturor sfinților.
Binecuvântarea la începutul noului an de învățământ este un moment foarte important pentru orice comunitate, atât pentru elevii care încep o nouă etapă de formare personală, cât și pentru profesorii care îndeplinesc slujirea deloc ușoară a însoțirii tinerilor pe această cale. Nu mai puțin importantă este și pentru Biserică, dedicată angajamentului slujirii tinerilor și copiilor.
M. Ț.