Vineri, 10 martie 2017, Preasfințitul Anton Coșa, însoțit de preoții din parohiile „Providența Divină” și „Sfântul Alois Scrosoppi” din Chișinău, a binecuvântat personalul, copiii și noile săli de clasă din cadrul Centrului European de Educație FIDES „Ioan Paul al II-lea”. În rugăciunea de binecuvântare, păstorul diecezei noastre a invocat lumina Duhului Sfânt și mijlocirea sfântului Ioan Paul al II-lea asupra tuturor celor care își dedică timpul educației copiilor în spiritul valorilor evanghelice. Preasfințitul Anton a mulțumit dnei Elena Ajder pentru abnegația cu care a coordonat lucrările la noua aripă a centrului, în care este găzduită grădinița, fapt care permite creșterea numărului copiilor beneficiari ai educației oferite de personalul centrului; a mulțumit surorilor Providenței, pentru implicarea lor activă în această operă educațională, precum și educatoarelor și restului personalului angajat. Calitatea lucrărilor și mulțimea copiilor care s-au rugat împreună cu episcopul și preoții a adus pe chipul Preasfințitului Anton o mare bucurie.
Chiar dacă inaugurarea oficială a noului edificiu și sfințirea lui va avea loc în luna mai de către Excelența Sa Miguel Maury Buendía, nunțiu apostolic pentru România și Republica Moldova, Preasfințitul a ținut să binecuvânteze personalul și sălile de clasă tocmai pentru ca prezența lui Dumnezeu să-i însoțească pe toți cei care vor beneficia de educația oferită în grădiniță, precum și pe cei care se dedică acestei forme de apostolat.
Pr. Petru Ciobanu