În fața Adunării Plenare din acest an a CCEE la care participă, Episcopul de Chișinău, mons. Anton Coșa a ținut sâmbătă, 12 septembrie un discurs în care a vorbit despre bucuriile și suferințele Bisericii Catolice din Moldova (textul integral al discursului poate fi citit mai jos).

În după-amiaza aceleași zile, mons. Coșa a moderat și lucrările sesiunii în care Președinții Conferințelor Episcopale din Europa au fost invitați să prezinte propriile relatări pe marginea temei întâlnirii, specifice situației Bisericilor din care provin.

„Biserica în diverse țări europene, bucuriile și suferințele ei”

Discursul Mons. Anton Coșa, episcop de Chișinău, Republica Moldova

Ca păstori ai Bisericilor noastre locale trăim permanent neliniștea pastorală pentru credincioși și pentru populația în mijlocul căreia suntem inserați, chiar dacă majoritatea este de tradiție ortodoxă, cum este cazul Moldovei.

Bucuriile și suferințele se îmbină și ne permit să individualizăm obiectivele pastorale pentru un drum ecclezial senin, ca și a avea o considerație corectă a condiției sociale din Moldova, care reprezintă pământul pe care suntem chemați să semănăm mesajul evanghelic.

Contextul în care activăm reprezintă pentru Biserica din Moldova un motiv de profundă suferință, pentru că criza politică, socială și economică actuală dă naștere la noi sărăcii, ducând la exasperare sufletele, încurajând emigrația și, mai ales, în acest conflict dintre nostalgia trecutului sovietic și dorința de a fi parte a Uniunii Europene, pierzându-se identitatea însăși a poporului. Din păcate, nu există siguranță, ci doar temeri și pesimism. Citez titlul pe care cotidianul italian Avvenire l-a dat, zilele trecute, unui text dedicat în întregime Moldovei: „Au furat viitorul”, referindu-se la politicienii locali corupți. Într-adevăr, ei au sustras pe parcursul anilor din băncile legate de stat peste un miliard de euro, sărăcind casele publice care astăzi nu sunt în condiția de onora plățile, în special pensiile. Duminica trecută, o mulțime de o sută de mii de persoane au manifestat în piața centrală din capitala Chișinău, cerând demisia guvernului, restituirea banilor furați și alegeri anticipate.

În acest context trăiește Biserica Catolică din Moldova cu parohiile ei, călugării și preoții, o parte fidei donum și cealaltă călugări, organizând împreună diferite și nu puține activități de asistență socială în locurile cu cea mai mare suferință, alături de populația în sărăcie. Toate acestea se fac în pofida puținelor resurse, cu o profundă responsabilitate pastorală și printr-un program care vrea să confere calitate vieții clerului misionar, să responsabilizeze mai mult laicii, să susțină parohiile răspândite în teritoriu, promovând diverse inițiative pentru a-i ajuta pe copii și tineri, având mereu privirea carității orientată spre suferințele celor din urmă.

Așadar, bucuria este aceea a unei Biserici care nu se teme de momentul istoric, cu crizele și evoluțiile politice, dar care a ales să trăiască istoria prezentă ca un moment de maturizare eclezială și responsabilitate pastorală.

Sunt primul episcop al Bisericii din Moldova, născută pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice, pe care o cunosc bine și o urmăresc cu atenție de aproape 25 de ani. Este un mare dar al Domnului și sunt pe deplin conștient că prima bucurie este ceea ce trebuie să ofer credincioșilor mei, preoților mei, iar prima suferință este ceea ce trebuie să trăiesc ca slujitor într-o perioadă dificilă și pe un pământ la fel de dificil.

Dispunem de puține resurse structurale și economice, pe lângă faptul că nu avem mereu disponibilitatea clerului misionar. Recent, a plecat și vicarul meu general, întors în dieceza de proveniență, din voința episcopului său și pentru a asuma o nouă sarcină. Numărul credincioșilor catolici e limitat și se reduce și mai mult din cauza emigrației. Nu ajunge numărul imigranților pentru a crește numărul credincioșilor, fiind mic numărul străinilor care vin în Moldova pentru a lucra pe lângă diverse ambasade sau reprezentanțe diplomatice. Nu întotdeauna reușim să avem o adevărată disponibilitate din partea autorităților guvernamentale pentru a revendica drepturile ce ni se cuvin. Trebuie să fim prudenți în relațiile cu frații ortodocși, de a căror prietenie ne bucurăm cu siguranță, însă neîncrederea este motiv de suferință. Nu suntem în condiția de a avea instrumente pastorale adecvate care să ne permită o mai mare pătrundere în teritoriu, din care cauză trebuie să valorificăm ceea ce avem.

Aceste suferințe, împărtășite cu un cler unit și disponibil, fac loc motivelor de bucurie, ca și faptul de a avea după ani preoți locali, de a ne bucura de prietenia și apropierea Bisericilor europene și a confraților episcopi care ne oferă ajutoare, de a împărtăși cu Bisericile vecine – în special cu Conferința Episcopală Română, care mă primește cu ocazia întâlnirilor anuale și căreia vreau să-i mulțumesc – momentele de reflecție pastorală. Este o bucurie prezența preoților fidei donum pe care-i avem disponibili din Conferințele Episcopale română, poloneză și italiană, cărora le mulțumesc, și este vorba despre preoți care, cu experiența și generozitatea lor, ne permit un amplu respiro pastoral. Este o bucurie prezența persoanelor consacrate și a diverselor mișcări, ultima sosită în aceste zile fiind Mișcarea Neocatecumenală (patru familii, dintre care 22 de copii, pe lângă cei cinci tineri și un preot), care va avea o experiență ad gentes în capitala noastră. A avea resurse umane disponibile, pregătite și gata de sacrificiu este foarte important pentru Biserica noastră.

Aceasta este realitatea din Moldova și nu caut să pun la același nivel bucuriile și suferințele, ci să vorbesc despre o Biserică din Est pe cale, conștientă de dificultăți, dar și bucuroasă că poate să ofere un mesaj de evanghelizare, așa cum a cerut Papa Francisc, țării care ne-a fost dată și care este casa angajamentului nostru comun în credință, speranță și iubire. Mulțumesc!