Dumnezeu, Decalogul, Iubirea. Asa se pot defini pe scurt reculegerile pentru ministranti care au avut loc din 15 până 21 iulie 2013 în Casa providenţei la Chişinău. Ministrantii din toată ţara (29 la număr) au venit nu doar să cunoască mai bine Sfânta Scriptură, condiţie obligatorie pentru a sluji la Sfânta Liturghie, dar mai întâi de toate pentru a-L intâlni pe Dumnezeu. Reculegerile au fost conduse de către parintele Krzysztof Płonka, parohul comunităţii "Sf. Ana" din Ungheni împreună cu 4 clerici veniţi din Episcopia de Katowice.

Tema de bază a zilelor de reculegere a fost Decalogul - Transmiterea iubirii lui Dumnezeu şi aproapelui. Ministranţii au împărţit poruncile în cele ce reglementează relaţia omului cu Dumnezeu şi cele ce ţin de relaţia noastră cu aproapele, adică cu ceilalţi oameni, pentru ca mai apoi, să le raporteze la viata proprie. Scopul principal urmarit a fost răspunsul la întrebare: Cum demonstrez lui Dumnezei iubirea mea prin indeplinirea condiţiilor Decalogului?

 

Reculegerile, de asemenea, au in vedere comuniunea. De aceea mult timp se oferă pentru jocurile sportive şi excursii. În acest scop au fost organizate excursii la Grădina ZOO din Chişinău şi la Mănăstirea Ţipova. Sâmbătă, 20 iulie ministranţii au primit şi vizita Episcopului Anton Coşa, care le-a povestit despre slujirea sa ca ministrant şi primirea vocaţiei la Sf. Preoţie, ca o urmare extraordinară a acestei slujiri. Campusul a luat sfârşit printr-un moment Agape, în timpul caruia au fost înmânate diploma de participare şi premii din diferite concursuri care au avut loc în aceste zile.