Episcopul Anton Coșa a informat clerul diecezan despre trecerea la Casa Tatălui a cardinalului Karl-Josef Rauber, fost nunțiu apostolic pentru Republica Moldova, cerând ca acesta să fie comemorat în timpul liturghiilor.
 
A existat întotdeauna o legătură puternică între Eminența Sa Cardinalul Rauber și viața Diecezei de Chișinău. PS Anton Coșa a amintit în diferite momente, atât în privat, cât și în public, această relație, care a marcat istoria Bisericii din Moldova din anii '90 până la începutul anilor 2000.
 
De fapt, trei evenimente merită a fi amintite în mod special: apropierea față de Administratura Apostolică de Chișinău, numirea Mons. Anton Coșa ca episcop odată cu consacrarea sa în ianuarie 2000 și, mai târziu, ca episcop de Chișinău, atunci când Sfântul Scaun a dispus ridicarea Administraturii Apostolice la rang de Dieceză, în 2001.
 
Legătura cu Republica Moldova a început cu funcția de nunțiu apostolic, având reședința la Budapesta, pe care Cardinalul Rauber a preluat-o în anul 1997, și a deținut-o până în 2003. Deja lucrase în alte regiuni: în calitate de consilier al nunțiaturii pentru Belgia, Luxemburg și Grecia. În 1982 a fost nunțiu apostolic în Uganda. În 1983 a primit consacrarea episcopală, iar în ianuarie 1990 i s-a încredințat președinția Academiei Pontificale Ecleziastice. Între 1993 și 1997, a fost nunțiu în Elveția și Liechtenstein, înainte de a trece în Ungaria și Moldova și de a-și încheia misiunea în Belgia.
 
Este amintit pentru că a hirotonit mai mulți preoți și a consacrat bisericile din Stăuceni, Grigorăuca și Buiucani.
 
S-a stins din viață la 26 martie 2023 în Germania, la vârsta de 89 de ani, unde se retrăsese în 2009, după ce și-a încheiat serviciul diplomatic, pentru a-și desfășura slujirea spirituală și pastorală într-o comunitate de călugărițe, în Dieceza de Rottenburg-Stuttgart.
 
Papa Francisc l-a creat cardinal în 2015, iar decesul său a survenit după nu mai puțin de 64 de ani de preoție și 40 de episcopat.
 
„Port în inima mea amintirea unui episcop înțelept și grijuliu”, a comentat episcopul Anton Coșa, „care a iubit atât de mult această Biserică și pe mine personal. Vizitele sale au fost întotdeauna o ocazie de dialog și de întâlnire cu comunitatea. Inclusiv credincioșii care au ajuns să-l cunoască își amintesc de un păstor prezent și generos”.
 
„Am vrut să fie comemorat în parohii”, a continuat episcopul de Chișinău, „pentru ca în rândul credincioșilor să rămână vie amintirea unui păstor și nunțiu apostolic care a însoțit această Biserică pe drumul creșterii. Fie ca Dumnezeul iubirii milostive să-l răsplătească pentru binele pe care l-a făcut în Biserică”.

C. L.