Ultimul eveniment al vizitei Cardinalului Pietro Parolin în Republica Moldova, prima vizită a unui secretar de Stat al Sfântului Scaun în țara noastră, a fost consacrarea, astăzi, a altarului bisericii „Sfânta Treime” din orașul Tiraspol.

Sfințirea lăcașului, care a fost binecuvântat anul trecut prin ritul prescurtat de Excelența Sa Miguel Maury Buendía, nunțiul apostolic pentru România și Republica Moldova, a fost completată de către Eminența Sa, împreună cu Preasfințitul Anton Coșa și Mons. Miguel Maury Buendía, prin ungerea altarului și a pereților bisericii cu Ulei Sfânt și depunerea în altar a moaștelor unor sfinți martiri. Într-o atmosferă de profundă bucurie și laudă adusă Domnului, Cardinalul Parolin le-a vorbit credincioșilor despre semnificația altarului, care este Cristos însuși, și a transmis mesajul Sfântului Părinte Papa Francisc către comunitatea catolică din Tiraspol, care își sărbătorește consacrarea altarului împreună cu Jubileul de 25 de ani ai întregii noastre dieceze.

Mai jos puteți vedea textul integral al predicii Eminenței Sale din cadrul Liturghiei de consacrare a altarului:

*************

Dragi frați și surori întru Dumnezeu

1. Permiteți-mi, înainte de toate, să-mi exprim bucuria de a fi aici și a prezida Sfânta Liturghie de astăzi, care-mi oferă posibilitatea de a mă întâlni cu comunitatea voastră mică, dar foarte activă. Am onoarea și plăcerea de a vă transmite salutul și binecuvântarea Papei Francisc, care prin atenția sa părintească grijulie se află alături de voi și în calitate de succesor al lui Petru ne întărește în credință.

Înainte de toate, aș dori să-i exprim mulțimirea Părintelui și Păstorului acestei biserici locale, Preasfinției Sale episcopul Anton Coșa, pentru primirea frățească pe care mi-a oferit-o din primele clipe ale aflării mele în această Dieceză, și până la ultimul act al vizitei mele plină de evenimente.

Îi mulțumesc Preasfinției Sale Nunțiului Apostolic, preoților co-slujitori, călugări și călugărițe, fețelor bisiericești, autorităților prezente și vouă tuturor, care v-ați adunat într-un număr atât de mare la Sfânta Liturghie, în cadrul căreia va fi consacrat altarul Parohiei Romano-Catolice „Sfânta Treime” din Tiraspol.

2. Cuvântul Domnului ne ajută să înțelegem insemnătatea altarului în biserică, unde ne închinăm Domnului, săvârșind Sfintele Sacramente. În Cartea Genezei se spune că Avraam a construit un altar pe Muntele Moria, pentru a-l sacrifica pe fiul său Isaac. Moise la fel a construit un altar pentru a aduce sacrificiul de seară, pentru a mărturisi că coborârea Domnului a devenit un fapt ce trebuie păstrat în memorie pentru totdeauna.

Textul citit recent, din Cartea Genezei, povestește despre visul lui Iacov, unde îngerii Domnului coboară și urcă pe o scară ce se ridică de la pământ la cer. În vis, Iacov aude cuvintele prin care Dumnezeul lui Avraam și lui Isaac reînoiește și confirmă legământul  Său cu poporul ales, adăugat la promisiunea de a-i da un pământ numeroșilor săi urmași.

Trezindu-se, Iacov conștientizează ce experiența a avut, și afirmă: „Aceasta nu e alta fără numai casa lui Dumnezeu, aceasta e poarta cerului!”(Geneza 28.17). În amintirea a ceea ce a trăit el, Iacov pune o piatră pe locul unde și-a pus capul noaptea, toarnă peste ea ulei și săvârșește ungerea.

3. Altarele ridicate de Avraam, Moise și Iacov și găsesc împlinirea în Cristos, pentru că în El și în Paștele Lui se realizează taina lăcașului și altarului. Spre deosebire de Vechiul Testament, El este preotul, care s-a oferit pe Sine pe altarul de sacrificii al trupului Său, la fel precum am auzit și în Epistola către Evrei: „am fost sfinţiţi noi prin jertfirea trupului lui Isus Cristos” (Evrei 10.10).

Și într-adevăr, altarul Vechiului Testament nu mai are niciun motiv de existență, de închinare Domnului, pentru că însuși Cristos este altarul nostru, prin intermediul Căruia Dumnezeu se afișează pe Sine. Epistola către Evrei ne propune să ne apropiem cu credință de acest altar:  „fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul prea sfânt, pe calea cea nouă şi vie, pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său, şi fiindcă avem un Mare preot pus peste casa lui Dumnezeu, să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină” (Evrei 10.19-22).

Importantă este în acest sens discuția dintre Isus și samariteanca, pe care l-am auzit în Evanghelie.  Femeia i se adresează lui Isus: „parintii nostri s-au inchinat pe muntele acesta; si voi ziceti ca in Ierusalim este locul unde trebuie sa se inchine oamenii”. Isus îi răspunde: „Femeie, crede-Mă...vine ceasul, și acum a și venit, când închinătorii adevarați se vor închina Tatălui în duh și în adevăr” (Ioan 4.19-24). Cuvintele, pe care Isus i le adresează femeii, reprezintă fundamentul învățăturii despre biserică și dă altarului un sens clar, pentru că Cristos este „biserica în Duh și în adevăr”, biserica pe care El Însuși a construit-o prin întrupare, taina pascală și darul Sfântului Duh.

4. Altarul pe care îl consacrăm astăzi în cursul acestei liturghii, va deveni un loc sacramental al întâlnirii voastre personale și în cadrul comunității, cu Cristos, unde El Însuși se oferă pe Sine în trupul Său și sângele Său și vă invită să-l contemplați. Papa Francisc a spus în cadrul uneia din audiențele sale că „Biserica este locul, unde comunitatea se adună pentru a se ruga, a drept-mări și a mulțumi lui Dumnezeu,, dar în biserică, înainte de toate, se contemplează Domnul. Și acesta este cel mai important aspect (23 noiembrie 2013). Într-o altă audiență, despre Sfânta Liturghie, Papa Francisc a accentuat că „în timpul cântării de intrare, preotul, împreună cu ministranții, ajunge în cadrul procesiunii până la presbiteriu, și aici el salută altarul printr-o închinare, și în semn de venerare îl sărută. De ce? Pentru că altarul este Cristos: el este figura lui Cristos. Când privim spre altar, noi într-adevăr privim spre locul unde se află Cristos. Altarul este Cristos (20 noiembrie 2017).

Sfântul Părinte ne cheamă să ne amintm de valoarea darului pâinii și vinului: „Pe altar, care este Cristos, noi aducem darurile noastre, pâinea și vinul, care în curând vor deveni Însuși Isus, care se dă pe Sine pentru noi (28 februarie 2018), amintind tuturor, că apropierea de altar poartă „spiritualitatea dăruirii de sine”, pentru că darurile , puse pe fiecare altar, care este Cristos, devine participarea credincioșilor în sacrificiul Celui care este prezent aici și întotdeauna rămâne viu și adevărat.

5. Voi reprezentați o comunitate de credincioși, care în decursul multor ani merg pe drumul credinței, luând putere și energie spirituală din întâlinrea cu Isus Cristos. El este hrana voastră, cuvântul speranței, dat fiecărui, încrederea care v-a permis să treceți peste toate greutățile, despărțirea și izolarea, dar și să fiți participanți ai întâlnirii și dialogului. Acesta este și rolul Bisericii în lume: să deschidă căi pentru dialog, cunoaștere și întâlniri, inclusiv prin frăția ecumenică.

Speranța a învins lipsa de unitate și izolarea în comunitățile voastre, binefacerea v-a adus în cele mai dificile locuri, către acei ce sufereau în liniște, deschizându-și prin aceasta inimile către viziune și împlinirea vieții, unde Dumnezeu îi iubește și are grijă de cei mai slabi copii ai săi.

6. Vă aflați în inima Bisericii, chiar în centrul inimii, care este Euharistia, „izvorul și culminația misiunii și vieții Bisericii” (Al Doilea Conciliu Vatican, Constituția Dogmatică Lumen gentium 11), care este săvârșită zilnic pe altar, reînoind Noul Testament prin întâlnirea cu Cristos, care devine pentru toți hrana și băutura salvării.

Mă aflu aici, pentru a vă aduce mulțumiri din numele Sfântului Părinte și a face posibil, ca îmbrățișarea Lui, ca păstor al Bisericii Universale, să ajungă până la fiecare din voi, care astăzi își confirmă devotamentul lui Dumnezeu și Bisericii, adunați în jurul acestei mese euharistice. Acesta va fi salutul, pe care Episcopul vostru Anton Coșa îl va primi personal de la Papa Francisc în cadrul vizitei „ad limin” care va avea loc în noiembrie.

7. În această cale a Bisericii sunteți însoțiți de mărturisirea Sfinților martiri ai primei comunități creștine, a căror relicve au fost puse în acest altar. Biserica noastră, pe parcursul întregii sale istorii, este construită pe mărturisirile martirilor, deși demnitatea altarului este în faptul că acesta este tronul Dumnezeiesc, deoarece nu relicvele dau demnitate altarului, ci altarul, pe care este reînoită jertfa lui Cristos, oferită Tatălui pentru mântuirea lumii, sfințește rămășițele sfinte ale martorilor credinței. Să cerem Fecioarei Maria, Maica Bunului Sfat, de la care a primit viață trupul și sângele lui Dumnezeu, toată lumina lumii, care întotdeauna ne lumina căile pe pământ. Să cerem Mamei noastre cerești, care era cu Fiul la poalele crucii, prima dintre primii martori, care și acum ne urmărește din Ceruri, să ne ajute să intrăm în taina euharistiei, pe care vrem să o înoim pe acest altar, taina, care ne conduce sacramental de la moarte la viață, pentru că să ne putem și noi cândva alătura celor ce trăiesc veșnic în Rai. Așa să fie!

Mihail Țurcanu