Reprezentanții „Caritas Italiana” au dorit să viziteze din nou Moldova, după vizita din luna martie. Zilele trecute, reprezentantul „Caritas Italiana”, Ettore Fusaro a vizitat Moldova și s-a întâlnit cu reprezentanții „Caritas Moldova”, Fundației „Regina Pacis” și Fundației „Don Bosco”.
Intenția „Caritas Italiana” a fost de a evalua situația actuală a refugiaților și ceea ce se întâmplă pe teritoriul Moldovei, luând în considerare și implicarea Transnistriei. Ettore Fusaro a analizat în primul rând situația de la frontiera Palanca, cea mai apropiată de zona critică de la Odessa.
Ulterior, oaspetele a vizitat structurile de primire, în special pe cea a salezienilor și a Fundației „Regina Pacis”. Important a fost vizita în structura de primire a minorilor orfani și la Cantina „Papa Francisc”, datorită activității intense de asistență umanitară a acesteia pentru familiile ucrainene din zonă.
Vizita reprezentantului „Caritas Italiana” s-a încheiat cu o întâlnire cu episcopul Anton Coșa, care a fost informat despre tot ceea ce s-a realizat și despre posibilele perspective de viitor care ar putea fi luate în considerare pentru continuarea cooperării.
Ettore Fusaro a fost însoțit de Giulia Cerqueti, reprezentanta săptămânalului catolic „Famiglia Cristiana”.
C. L.