Pentru noi, la Caritas Moldova, bătrânii, tinerii și copiii nu reprezintă trecutul sau viitorul, ci reprezintă prezentul, așa cum subliniază de mai multe ori în mesajele sale și Sfântul Părinte Francisc.
 
De aceea, echipa Caritas Moldova a sărbătorit aniversarea a 25 de ani de activitate în teren, distribuind mâncare caldă, produse igienice, dar și o vorbă bună și multă dragoste, atenție și grijă pentru cei mai puțin norocoși decât noi.
 
Cu ajutorul partenerilor noștri naționali și internaționali ne propunem să continuăm, și în următorii ani, proiectele de îngrijire la domiciuliu, centrele de zi pentru copiii din medii vulnerabile, programele cu tinerii de pe întregul teritoriul Republicii Moldova. Prin aceste intervenții dorim să schimbăm în bine viața comunităților și semenilor noștri care au nevoie de suport medical, social, educațional, spiritual, emoțional.
 
De asemenea, pentru a răspunde mai bine nevoilor beneficiarilor noștri, ne propunem să creștem continuu calitatea și cantitatea serviciilor pe care le prestăm, asigurând, în acest fel, un răspuns mai consistent la provocările timpurilor pe care le trăim. Momente dificile precum cel determinat de criza mondială legată de pandemia de COVID19 ne-au făcut să înțelegem că rolul nostru, și în aceste situații, este unul vital și că trebuie să fim, în continuare la datorie, în prima linie, alături de beneficiarii noștri.
 
Invit, pe această cale, pe toți cei care vor să susțină proiectele noastre sau să fie parte din familia Caritas Moldova, să nu ezite și să se ni alăture pentru că, împreună, vom fi mai puternici de dragul celor care au atâta nevoie de noi.
 
Edward Lucaci
Președinte al Fundației de Binefacere Caritas Moldova