În perioada 13-18 iulie în incinta Centrului social ”Casa Providenței” a fost organizată tradiționala Tabără de vară pentru copii. La activități au participat peste 100 de copii cu vârsta cuprinsă între 7 și 10 ani. Multiplele și nenumăratele jocuri, concursuri, dansuri și cântece, competiții și excursii au fost dedicate temei principale – ”Pictează viața în culori”. Experimentații voluntarii ai ”Casei Providenței”, și cei, care au venit la noi pentru prima dată doar anul acesta, împreună cu personalul Centrului și Surorile Providenței, au animat copiii și le-au oferit momente formative și distracții de înaltă calitate. În cadrul Taberei, au fost promovate valorile creștine necesare pentru creșterea și dezvoltarea armonioasă și a persoanei.
Tinerii animatori, un grup formidabil compus din 25 fete și băieți din țară și de peste hotare, au parcurs o perioada de pregătire adecvată sarcinilor; pe parcursul a mai multor luni, ei au participat la treninguri, întâlniri formative, au organizat multiple repetiții, au pregătit materiale didactice, cântece, scenete și au definitivat multe alte activități organizatorice. Domnul să le răsplătească!
”Credința și înțelepciunea, curajul și răbdarea, blândețea și solidaritatea sunt virtuți deosebite, sunt daruri prețioase divine, dar care pot deveni și calități caracteristice nouă, fiecăruia din noi. Este darul lui Dumnezeu care e bine sa-l primim, să-l conștientizăm și să-l dezvoltăm în noi. În acest sens, părinții au cea mai mare onoare și responsabilitate pentru a le transmite copiilor acest adevăr despre viață, pe care merită să o pictăm în culori”.
Părintele Diacon Edgar Vulpe, directorul Fundației de Binefacere ”Casa Providenței”