Un Crăciun deosebit este cel trăit de echipa Casei Providenței, o fundație de binefacere a Diecezei de Chișinău, unde numeroși voluntari s-au dedicat cu mare generozitate preparării dulciurilor și confecționării manuale a felicitărilor de Crăciun cu scopul colectării fondurilor necesare pentru ajutorarea unor familii vulnerabile.
Voluntarii și-au dedicat timpul și, mai presus de toate, au crezut că alegerea lor ar putea fi o misiune minunată pentru un Crăciun total diferit atât pentru ei înșiși cât și pentru ceilalți. A fost o alegere liberă și plină de bucurie și mai ales cu singurul scop de a oferi bucurie celor care trăiesc în condiții dificile.
Dulciurile de Crăciun, pregătite cu multă dragoste de voluntari, vor fi puse în curând în vânzare pentru a colecta banii necesari procurării de cadouri de Crăciun pentru copii.
Felicitările, confecționate manual de echipa de voluntari ai Casei Providenței, sunt destinate achiziționării de încălțăminte de iarnă pentru copiii din familiile social-vulnerabile.
Toți cei care doresc să afle mai multe informații sau sunt interesați să achiziționeze produsele confecționate de voluntari, contribuind astfel la campania de caritate, pot accesa site-ul
www.casaprov.org sau apela la numerele de telefon 022 581-970, 069443555.