În Solemnitatea Sf. Iosif, în Catedrala din Chişinău a fost celebrată o Sf. Liturghie solemnă în cinstea Sf. Părinte, Papa Francisc, al cărui pontificat a fost inaugurat cu mult entuziasm printr-un ceremonial specific la Vatican.
Comunitatea din Chişinău s-a rugat împreună cu episcopul şi preoţii din Parohia „Providenţa Divină”, dorind să-l însoţească pe noul Papă cu rugăciunea sa, ca un umil răspuns la cererea Papei Francisc, pe care a adresat-o deja de mai multe ori creştinilor, de a se ruga pentru dânsul. Credincioşii prezenţi s-au rugat Bunului Dumnezeu ca prin mijlocirea Sf. Iosif, Patronul Bisericii Universale, să-l întărească în noua sa misiune petrină, pentru a avea un pontificat liniştit şi plin de roade sfinte.