Duminică, 25 octombrie 2015, în cadrul sfintei Liturghii solemne de la ora 10.30, celebrată de păstorul Diecezei de Chișinău, Preasfințitul Anton Coșa, a fost instalat în funcția de paroh al Parohiei „Providența Divină” din Chișinău Pr. Mihai Balan, care, cu această ocazie, a și luat în posesie noua parohie. După salutul adresat credincioșilor de către episcop, s-a dat citire decretului de numire în funcția de paroh a Pr. Mihai, funcție rămasă vacantă după numirea Mons. dr. Benone Farcaș în calitate de rector al Seminarului mare din Iași. După ce au fost proclamate lecturile sfinte, PS Anton le-a adresat credincioșilor cuvântul de învățătură, în care, plecând de la imaginea evanghelică a orbului Bartimeu, a vorbit despre orbirea spirituală, spre sfârșitul predicii punctând importanța păstorilor în vindecarea acestei boli. A urmat reînnoirea promisiunilor de la hirotonirea preoțească de către Pr. Mihai, care, de fiecare, cu fermitate a răspuns „Vreau” și „Promit”, promisiune consfințită prin aclamația poporului: „Mulțumim lui Dumnezeu”. Apoi Pr. Mihai Balan a rostit jurământul de fidelitate, semnat episcop, de dânsul și de doi credincioși. Înainte de binecuvântarea finală, noul paroh s-a adresat cu un cuvânt de salut noilor săi enoriași, rugându-i să-l poarte în rugăciunilor lor, să-l ajute în noua sa misiune, să-l ierte atunci când poate va greși. La rândul lor, și credincioșii i-au urat „Bine ai venit”, dăruindu-i o floare – semn al vieții și al prospețimii – și cântându-i „La mulți ani!”.
Pr. Petru Ciobanu