Am primit azi de la surori o iconiță unde sunt cuvintele Fondatorului lor, Fericitul Edmund Bojanowski: „Fiecare suflet bun se aseamănă unei lumânări care se stinge, dar dă lumină altora”.

 

Având în față caseta cu relicvia fericitului Edmund Bojanowski, mă simt dator azi, în ziua comemorării sale să scriu două rânduri despre acest sfânt. Papa Ioan Paul al II-lea spunea în ziua beatificării (13 iunie 1999) ca fiind ” om un bun și inimos dându-și inima lui Dumnezeu și lumii, exemplu demn de urmat pentru fiecare laic”.

 

Conversația mea cu surorile din Congregația fondată de dânsul, a pornit tocmai de la caracterul său profund ancorat în slujire. „Cuvintele frumoase nu fac pe nimeni sfânt sau drept, dar viața plină de fapte bune te fac plăcut în fața lui Dumnezeu”.

 

Nu o dată am vorbit cu surorile despre dânsul, dar azi l-am descoperit ca un tablou prețios și ascuns, așa cum i-a fost și viața. Născut nobil bogat și mort nobil sărac, împărțind tot ceea ce avea în slujba unui crez nobil,  fericitul Edmund a dorit mereu să fie preot, dar sănătatea nu i-a permis: „Aș vrea să pot celebra o Sf. Liturghie și apoi să mor” scria în jurnalul său.

 

Înțeleg din cele 3 tomuri de jurnale că prin puțina avere, bunăvoința prietenilor dar și împotrivirea multora dintre clerici, să înceapă „o faptă de slujire”, așa cum o numea el. Holera din 1848 a făcut ravagii prin toată Europa, iar autoritățile au fost luate prin surprindere, ca și astăzi dealtfel.

 

După fondarea unui ambulatoriu numit „Casa Providenței” în 1850, în mijlocul sărăciei și al disperării, Edmund formează pe moșia prietenului său o comunitate de 3 surori care se rânduiau să slujească pentru copiii rămași fără părinți, pentru prelucrarea câmpului care le fusese dăruit, iar alta pentru bucătărie. Așa a început și prima grădiniță a Congregației în Podrzecz,  undeva în apropiere de Poznan. Această formă de viață consacrată s-a răspândit în scurt timp cu sprijinul binefăcătorilor și în Silezia, Cracovia și toată Polonia, cele 1400 de surori lucrând astăzi pe toate continentele, afară de Antarctica cum glumesc surorile.

 

A fost un început modest de caritate, cu ajutorul unor fete simple de la țară; această simplitate a dedicat-o Sf. Fecioare Maria, Neprihănit Zămislită. „Dacă din noroi pot crește crini așa de albi și imaculați, atunci de ce din simplele noastre  fete de la țară nu pot crește suflete curate slujitoare ale Sfintei Fecioare?” se întreba Edmund.

 

La sfârșitul acestei conversații, le-am întrebat pe surori (ambele moldovence), câte ceva despre prezentul și viitorul acestei Congregații de surori dedicate slujirii. Una mi-a răspuns că trebuie să pregătească prânzul, iar cealaltă mi-a redat cuvintele testamentului Fondatorului mort la 56 de ani de tuberculoză:

 

 „Cât timp în Congregație va fi simplitate și iubire, cu ea va fi binecuvântarea lui Dumnezeu”.

 

Andrei D.