Luni, 25 ianuarie, în Solemnitatea Convertirii Sfântului Apostol Paul, în Catedrala din Chișinău s-a celebrat ritualul de încheiere a Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creştinilor în Dieceza de Chișinău, în preambulul Sf. Liturghii Solemne pentru unitate. A fost un moment de comuniune și speranță, dar și de rugăciune pentru misiunea noului Nunțiu Apostolic pentru R. Moldova.

Acest moment festiv a început la orele 17.00 cu o oră de rugăciune comună pentru unitate, celebrată de pr. decan Ștefan Socaciu împreună cu pr. paroh Mihai Bălan și pr. Petrică Ciobanu de la Catedrală. Atât la ora de rugăciune pentru unitatea creștinilor, cât și la Sf. Liturghie care a avut aceiași intenție, în jurul Episcopului Anton s-au adunat 13 preoți din Decanatul Centru diecezani și călugări, împreună cu surorile care lucrează în aceste parohii, din Stăuceni (verbiți), Chișinău (catedrală), Chișinău (salezieni), Chișinău (Buiucani), Chișinău (Filiala Regina Pacis), Crețoaia, alături de toți acei adoratori ai unității în credință.

În cuvântul său de învățătură proclamat în timpul rugăciunii pentru unitatea creștinilor, pr. Ștefan Socaciu, decan de Chișinău a rememorat vremurile pline de har în care s-au desfășurat primele întâlniri ecumenice dintre Biserica Catolică și cea Ortodoxă (cu ridicarea reciprocă a anatemei), dintre Papa Paul al VI-lea și Patriarhul de Constantinopol Athenagoras (personalitate de prim rang a comunității aromâne din nordul Greciei, n.r.). Părintele Ștefan a nuanțat posibile itinerarii pentru îndeplinirea voinței Mântuitorului ”Ca toți să fie una”, scoțând în evidență faptul că cei doi protagoniști ai ecumenismului anilor `60 au fost oameni ai dialogului și ai carității, așa cum au continuat apoi și succesorii lor, mai ales prin vocația specială pentru unitate a sf.Papă Ioan Paul al II-lea.

Ora de rugăciune pentru unitatea celor care cred în Cristos Răscumpărătorul a continuat cu Sf. Liturghie prezidată de mons. Coșa, care în cuvântul său de introducere a dorit să accentueze nevoia de a ne implica mai mult în acest deziderat evanghelic, amintind totodată că ”situația ne-a obligat ca această Octavă de rugăciune să o parcurgem singuri, fără prezența altor comunități creștine, cu mici excepții, când poate o dată sau de două ori de-a lungul anilor am fost însoțiți de confrații ortodocși într-un mod curajos, în rest încercând să împlinim această datorie doar între noi, fiecare comunitate în propria biserică”.

În prologul omeliei sale Preasfințitul Anton a pus credincioșilor câteva întrebări asupra vocației fiecăruia la unitate: ce a însemnat pentru noi rugăciunea pentru unitate? Ce a adus ea nou pentru noi? Ce am făcut noi pentru îndeplinirea planurilor lui Dumnezeu şi pentru refacerea unităţii? Am spus noi în aceste zile măcar o rugăciune în plus în acest scop? Bineînțeles, întrebări retorice, la care Preasfințitul a subliniat drumul fără întoarcere în favoarea unui ecumenism concret, la care Biserica Catolică s-a angajat pentru a împlini Testamentul lui Cristos: „ca toţi să fie una precum tu Tată eşti în mine şi eu în tine, pentru ca şi ei să fie una în noi, ca lumea să creadă că tu m-ai trimis (In 17,21).

Intensificarea rugăciunii, schimbarea unei mentalități de împotrivire, astfel încât fiecare să elimine cuvintele, judecățile şi actele care nu se potrivesc demnității şi numelui de creştin, dialogul fratern în care fiecare să-şi poată expune învăţătura, bineînțeles păstrându-se fidelitatea faţă de voinţa lui Cristos și față de propria Biserică au mai fost indicatorii unui ecumenism autentic proclamate în predica episcopului Coșa, dar având rădăcini în decretul conciliar, ”Unitatis Redintegratio” al Conciliului Vatican II .

„Deşi Biserica Catolică e înzestrată cu tot adevărul revelat de Dumnezeu şi cu toate mijloacele harului, membrii ei nu le trăiesc cu toată râvna cuvenită. De aceea, pentru starea gravă şi rea a lucrurilor, pe noi trebuie să ne considerăm primii vinovați, întâi trebuie să arătăm spre noi cu degetul şi apoi spre ceilalți”, a ținut să accentueze Preasfințitul Anton parafrazând memorabile texte ale actelor conciliare.

După Sf. Liturghie solemnă, a avut loc sfințirea Palatului episcopal și o agapă fraternă în timpul căreia s-au propus noi trasee ale implicării la nivelul Bisericii locale în această permanentă provocare sfântă care este ecumenismul și deschiderea spre ceilalți frați în Cristos.

d. andrei