La 21 iunie 2014, în Catedrala „Providenţa Divină” din Chişinău Mons. Benone Farcaş, vicar general al Episcopiei de Chişinău şi paroh de „Providenţa Divină” şi-a sărbătorit, alături de comunitatea al cărei păstor este, jubileul preoţesc de argint. Alături de Mons. Benone s-au aflat un grup numeros de preoţi, veniţi din parohiile Diecezei de Chişinău, printre care Pr. Jacek Puc, paroh de Bălţi, care a împlinit la fel 25 de ani din ziua hirotonirii preoţeşti, dar şi oaspeţi din România, printre care Pr. Dumitru Farcaş, unchiul Monseniorului, Pr. Isidor Dâscă, parohul comunităţii „Sfântul Nicolae” din Bacău, oraşul natal al jubilantului, care anul acesta a împlinit 35 de ani din ziua hirotonirii, Pr. Cristinel Fodor şi Pr. Cornel Cadar, colegi de serie ai Mons. Benone, care, alături de el, au marcat şi ei jubileul de 25 de ani de preoţie, şi alţi preoţi, prieteni ai sărbătoritului. Deşi aflat în satul natal, Valea Mare din România, în comuniune spirituală cu toţi cei prezenţi la sărbătoare, s-a aflat şi păstorul Diecezei de Chişinău, PS Anton Coşa, care, la fel, anul acesta sărbătoreşte 25 de ani de preoţie.

Lecturile proclamate la sfânta Liturghie au scos în evidenţă calitatea de uns şi de ales a preotului, asemenea regelui David, psalmul responsorial repetându-i Mons. Benone şi tuturor celorlalţi preoţi că: „Tu eşti preot în veci după rânduiala lui Melchisedec” (Evr 7,21). Evanghelia a relatat chemarea primilor apostoli, pe care Isus îi alege să fie pescari de oameni, rezumând astfel misiunea preotului la a-i conduce pe oameni la Isus. În predica sa, Pr. Cristinel Fodor a punctat renunţarea pe care o face preotul la „perluţele” false ale acestei lumi pentru a primi în dar de la Dumnezeu adevăratele perle (textul integral al predicii îl puteţi citi mai jos).

După oferirea jertfei euharistice, profund emoţionat, Mons. Benone Farcaş s-a adresat cu un cuvânt de mulţumire către comunitatea pe care o păstoreşte, dar şi către preoţii prezenţi, cărora le-a mulţumit pentru prezenţă, iar celor din Dieceza de Chişinău şi pentru colaborare în munca depusă spre binele credincioşilor catolici din Republica Moldova. Au urmat apoi mulţumiri din partea credincioşilor: un cântec compus de diferiţi enoriaşi, interpretat de un mini-cor de copii; un cuvânt de mulţumire din partea tuturor credincioşilor parohiei „Providenţa Divină” rostit de Pr. Vasili Cohanovschi, vicar al aceleeaşi parohii; salutul personal însoţit de câte un trandafir din partea credincioşilor prezenţi la Liturghia de mulţumire, în timpul căruia corul catedralei a interpretat un cântec compus special pentru sărbătorit.

După sfânta Liturghie, sărbătoarea a continuat cu o agapă frăţească, la care au fost invitaţi toţi credincioşii veniţi la sărbătoarea Mons. Benone Farcaş.

Mai multe fotografii de la eveniment găsiţi aici.

Redăm în continuare predica Pr. Cristinel Fodor:

Jubileul de argint al Monseniorului Benone Farcaş

Chişinău, 21 iunie 2014

Un frumos obicei au soţii creştini de a-şi sărbători aniversarul de 25 de ani de 50 de ani de căsătorie şi aici în faţa altarului. Nu este ceva mai frumos ca sărbătoarea fidelităţii şi a recunoştinţei. Ziua cununiei este de neuitat: ziua în care inimile ce se deschid în primăvara iubirii se dăruiesc una altuia. Dar poate că e mai frumoasă nunta de argint sau de aur care dovedeşte că după primăvară va urma vara, florile speranţei maturizându-se în fructe.

Preotul, ce-i drept, renunţă la căsătorie pentru ca Dumenzeu să-i fie unic partener şi să se poată dedica în întregime slujirii credincioşilor. Dar între preot şi altar, între preot şi mulţimea credincioşilor comunităţii intervine ceva asemănător unei cununii. Preotul sărută zilnic altarul unde se întâlneşte cu Cristos şi de unde le împarte credincioşilor pâinea cuvântului şi a trupului său. Şi fiindcă nici preotul nu este izolat, căci aparţine familiei credincioşilor, pentru aceasta nici de sărbătorit nu poate sărbători singur.

Ne-am adunat la sfânta liturghie de astăzi pentru a sărbători împreună cu Monseniorul Benone Farcaş dragostea lui Dumnezeu, care s-a revărsat asupra Bisericii sale prin el, timp de 25 de ani.

Pentru viaţa noastră pământească, ce măsoară o şchiopă, 25 de ani e un timp îndelungat. Privind în urmă amintirile cad la picioarele noastre precum toamna frunzele îngălbenite. Sunt câteva decenii de când târam după noi bagajul la intrarea în Seminar; orele de rugăciune în faţa tabernacolului; timpul când stăteam aplecaţi deasupra cărţilor şi adunam mierea ştiinţei mântuirii; în sfârşit ziua când am promis fidelitate, ascultare şi o singură iubire.

La vârsta de şase ani, posesiunea ei cea mai de preţ era un colier de perluţe. Faptul că nu erau veritabile nu o deranja câtuşi de puţin. Maria le purta peste tot şi se juca în fiecare zi cu ele. Ţinea foarte mult la ele. Dar ţinea foarte mult şi la tatăl ei. Adesea el era plecat în delegaţie mai multe zile, iar prima zi după întoarcerea lui era sărbătoare în familie. Maria - o femeie adultă acum - încă îşi mai aminteşte de vremea în care tatăl său a fost plecat timp de o săptămână în Orient. Când în cele din urmă s-a întors acasă, tatăl şi fiica s-au jucat împreună toată după-masa. Când a pregătit-o pe Maria de culcare, tatăl i-a pus următoarea întrebare:

- Maria, mă iubeşti?

- Da, tati. Te iubesc mai mult decât orice.

- Mai mult decât orice?

- Mai mult decât orice.

Tatăl a făcut o scurtă pauză, după care a întrebat-o din nou:

- Mai mult decât pe perluţele tale? Dacă ţi le-aş cere, mi le-ai da?

- O, tati, răspunse Maria. Nu pot să ţi le dau. Ţin atât de mult la ele.

- Te înţeleg, îi spuse tatăl şi o sărută de noapte bună.

Înainte de a adormi, Maria s-a gândit la ce-i ceruse tatăl ei. Când s-a trezit, s-a gândit din nou la asta. I-a stat gândul acolo toată dimineaţa şi toată ziua. Astfel că seara s-a dus cu perluţele la tatăl ei.

- Tati, te iubesc mai mult decât iubesc perluţele acestea, aşa că uite, ţi le dau ţie.

- Mă bucur atât de mult să aud asta, îi spuse tatăl, după care îşi deschise geanta diplomat. Ţi-am adus un cadou.

Fetiţa deschise cutiuţa plată şi i se tăie respiraţia. Perle. Perle adevărate.

Crezi tu că şi Tatăl ceresc doreşte să-ţi dea nişte perle adevărate? Dumnezeu îţi oferă o iubire autentică. Însă El nu îţi va da adevăratele perle până când nu renunţi la cele de imitaţie. Ce perle speră El să laşi din mână? La ce bijuterii false ar dori El să renunţi? Eşti tu gata să renunţi la darurile mai puţin valoroase în schimbul darului suprem al cunoaşterii lui Dumnezeu?

Colegii mei, Preasfinţitul Anton şi Monseniorul Benone au ştiut să renunţe la mărgelele de sticlă pentru perlele adevărate şi după ce 25 de ani am împărţit pâinea euharistică oamenilor înfometaţi, astăzi El ne spune: „adunaţi firimiturile”. Şi coşurile se umplu uşor: atâtea suflete pregătite pentru Botez, Mir, Căsătorie, Spovadă, Împărtăşanie, Ungerea bolnavilor atât în România, cât şi în scumpa Moldovă…!

Şi în timp ce adunăm aceste firimituri, iată şi altfel de resturi: iluzii, insuccese, suferinţe, cruci. Crucea e singurul dar pe care nu trebuie să-l transmitem altora, ci trebuie să o purtăm noi înşine. Le mulţumim tuturor Veronicelor şi Simonilor din Cirene care au fost lângă noi. Cerem iertare pentru toate refuzurile, respingerile şi săruturile de trădare.

Mulţumim pentru darul chemării, pentru statornicie, pentru darurile primite şi dorim să ne continuăm munca.

Din partea dumneavoastră pentru Monseniorul, o las pe Maica Tereza să vorbească:

„Preotul nostru preaiubit, priveşte palmele mâinilor tale şi reînvie în minte ziua în care episcopul tău te-a uns şi te-a trimis să slujeşti şi să sfinţeşti. Îţi reaminteşti planurile pe care ţi le făceai în acea zi asupra acestor mâini pentru a aduce harul şi mântuirea atâtor oameni?... Astăzi noi ungem din nou mâinile tale cu iubirea noastră, cu iubirea întregii familii catolice. Dacă în zilele viitoare te vei simţi o dată singur şi descurajat, te rog să-ţi aminteşti aceste cuvinte; ridică-ţi mâinile şi priveşte-le, aminteşte-ţi cum ele ne-au hrănit cu pâinea vieţii, cum au adus speranţa în inimile noastre, cum ne-au întărit, ne-au vindecat şi ne-au urat din nou bun venit în casa noastră, Biserica.

Am vrea să te luăm de mână şi oprindu-ne în cel mai aglomerat loc al oraşului să strigăm: «Priviţi cu toţii, acesta este preotul nostru preaiubit în care suntem cu toţii împliniţi».

Acestea sunt mâinile Sacramentului sfintei Preoţii. Te venerăm şi nu putem trăi fără ele… fără tine.

Îţi mulţumim pentru serviciul tău devotat şi plin de iubire. Suntem mândri că tu eşti preotul nostru preaiubit”.

Dragul meu coleg, Ben, fă-ţi proprii cuvintele mângâietoare ale apostolului Paul: „ceea ce trăiesc acum în trup, trăiesc prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi s-a dat pentru mine”.

„Pentru mine…” Da, pentru mine, Benone Farcaş.

„Doamne, dă-mi să-ţi pot spune, şi în anii ce mi-au mai rămas: „Pentru Tine”.