Deşi cu o mică întârziere, luni, 27 octombrie 2014, la Centrul European pentru Tineret „Ioan Paul al II-lea” a fost comemorat patronul ceresc al acestei instituţii diecezane. La eveniment au participat, pe lângă directorul centrului, d-ra Elena Ajder, personalul care activează şi surorile Providenţei care se îngrijesc de grădiniţa centrului, episcopul Diecezei de Chişinău, PS Anton Coşa, vicarul general al Episcopiei, Mons. Benone Farcaş, pr. Ştefan Socaciu, parohul parohiei „Sf. Alois Scrosoppi” pe teritoriul căreia se află centrul, pr. Vasili Cohanovschi şi pr. Petru Ciobanu, vicari în parohia „Providenţa Divină” din Chişinău.
În cuvântul de salut, directorul, d-ra Elena Ajder, a mulţumit celor prezenţi pentru bunăvoinţa şi disponibilitatea de a participa la evenimentul comemorativ, menţionând totodată că centrul simte ocrotirea cerească a sfântului Ioan Paul al II-lea. A luat apoi cuvântul păstorul Diecezei de Chişinău, care a vorbit despre grija papei faţă de cei mici, în această categorie intrând şi dieceza al cărei păstor este, punctând puţin şi istoricul Bisericii Catolice din Republica Moldova, renaşterea şi structurile ei fiind rodul grijii Papei Ioan Paul al II-lea. Despre importanţa urmării exemplului sfântului comemorat a vorbit pr. Ştefan Socaciu, care a amintit, pornind de la un fragment din Cartea Înţelepciunii, că Ioan Paul al II-lea a fost, la timpul său, un drept persecutat pentru valorile pe care le predica. Bucuria sărbătorii a fost completată de agapa frăţească pregătită pentru oaspeţi de gazdele evenimentului.