Comisia liturgică diecezană condusă de pr. Krzysztof Plonka a elaborat cu aprobarea Episcopului diecezan, primul număr al unui material de referinţă adresat în primul rând preoţilor, în care sunt precizate şi actualizate într-o pagină lunară practica şi acţiunea liturgică care se desfăşoară în Dieceza de Chişinău, în conformitate cu principiile liturgice proprii Bisericii Catolice de rit latin şi principiile şi norme pentru utilizarea Liturghierului Roman.
Astfel în acest prim număr lunar intitulat „Actualitatea Liturgică”, se precizează că timpul ”de peste an” începe luni, după duminica în care se celebrează solemnitatea „Botezul Domnului” şi nu pe 2 februarie, cum are loc în tradiţia poloneză, aceasta însemnând că nu se mai cântă colinde iar decoraţiile de Crăciun (ieslea, pomul de Crăciun şa.) trebuie strânse.
Se mai menţionează că timpul de peste an este o perioadă ideală pentru celebrarea liturghiilor votive (care sunt în număr de 25) şi a rugăciunilor pentru diferite intenţii. În acest context se aminteşte faptul că în perioada 18-25 ianuarie se celebrează Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, timp în care pot fi celebrate liturghiile votive pentru unitatea creştinilor.
Duminică, 27 ianuarie, este Ziua Mondială a bolnavilor de lepră (a LX-a). Această zi dedicată bolnavilor de lepră a fost înfiinţată în anul 1954 de către călătorul, poetul şi ziaristul francez Raoul Follereau şi se serbează în ultima săptămâna a lunii ianuarie în peste 150 de ţări. Această zi este o ocazie bună de a atrage atenţia lumii - mai ales celor bogaţi - la problemele oamenilor bolnavi şi pentru a ne exprima solidaritatea faţă de ei. În acest scop se pot găsi multe materiale, în special mesajul Consiliului Pontifical pentru Pastoraţia Sănătăţii, pregătit pentru această zi.