Comunitatea Căii Neocatecumenale și-a sărbătorit hramul, comemorându-i pe sfinții martiri Donat și Eufemia, patronii capelei în care își desfășoară liturghiile și catehezele, îndrumați spiritual de Pr. Artur Chruslak și coordonați de Marcos Gutierez.
 
Sfânta Liturghie a fost prezidată de PS Anton Coșa, cu participarea mai multor preoți, a grupului Căii Neocatecumenale din Parohia Bălți, a unei familii ucrainene și a unor oaspeți. Comuniotatea missio ad gentes, prezentă în Moldova este formată din familii originare din Spania, Polonia, Italia și România.
 
Sfânta Liturghie a început cu prezentarea fiecărei persoane, apoi, așa cum este în stilul celebrărilor Căii Neocatecumenale, predica episcopului a fost precedată de câteva reflecții personale.
 
În cadrul predicii, episcopul, pe lângă comemorarea sfinților Donat și Eufemia, a atras atenția asupra conceptului de renunțare, referindu-se nu doar la viața lor de zi cu zi, formată din mici sacrificii și renunțări, ci și la alegerea pe care au făcut-o la începutul căii neocatecumenale de a-și părăsi patria, casa, locul de muncă și toate bunurile.
 
Liturghia a pus începutul, de asemenea, noului an pastoral al missio ad gentes.
De asemenea, episcopul a accentuat necesitatea unei alte renunțări, care constă în a se detașa în anumite momente din viață pentru a trăi o mai mare comuniune cu Biserica diecezană.

La sfârșitul Liturghiei a avut loc un moment de sărbătoare și de împărtășire fraternă, în atmosfera creată de numeroșii copii ai familiilor prezente.

C. L.