Episcopii și comunitățile creștine europene se roagă de mult timp pentru victimele războiului din Ucraina și pentru familiile acestora.
Consiliul Conferințelor Episcopale ale Europei a lansat o inițiativă de rugăciune pe tot parcursul Postului Mare pentru a comemora victimele războiului. Sfânta Liturghie este celebrată în fiecare națiune, pe rând, pentru a invoca pacea și a se ruga pentru cei care au murit din cauza războiului.
Comunitatea catolică din Republica Moldova va fi angajată în această inițiativă la 16 martie 2023, rugându-se conform acestor intenții, exprimându-și apropierea față de cei care suferă din cauza acestor violențe și, în același timp, exprimându-și solidaritatea cu toți cei ce trăiesc suferința din această perioadă.
În exortația post-sinodală „Ecclesia in Europa”, a cărei 20-a aniversare este în acest an, sfântul Ioan Paul al II-lea a subliniat în mod profetic faptul că „Europa, cu toți locuitorii săi, trebuie să tindă neobosit să construiască pacea în interiorul granițelor sale și în întreaga lume”. Și a amintit, de asemenea, că „diferențele naționale trebuie menținute și cultivate ca fundament al solidarității europene” și că „identitatea națională însăși nu se realizează decât în deschiderea față de alte popoare și prin solidaritate cu acestea” (nr. 112).
După cum a afirmat președintele CCEE, Mons. Gintaras Grušas, arhiepiscop de Vilnius, „de la începutul războiului, Bisericile din Europa au invocat pacea pentru Ucraina, ceea ce s-ar traduce printr-o încetare imediată a ostilităților și un angajament concret de a restabili dreptatea și de a începe astfel un adevărat parcurs de reconciliere. Facem acest lucru siguri de Învierea lui Cristos și conștienți că El este speranța Europei”.
Să ne amintim, de asemenea, și de apelul lansat de Papa Francisc la începutul Postului Mare pentru ca „cei ce dețin autoritatea asupra națiunilor să se angajeze, în mod concret, pentru a pune capăt conflictului, pentru a obține o încetare a focului și pentru a începe negocierile de pace”. Victoria „construită pe ruine”, a reiterat Papa, „nu va fi niciodată o adevărată victorie”.
C. L.