Aflată la al 8-lea an de existență, biserica închinată sfântului Ioan Paul al II-lea din Sculeni, filială a Parohiei Ungheni, și-a sărbătorit hramul la 22 octombrie 2022, organizat de parohul comunității, Pr. dr. Petru Ciobanu.
 
În absența episcopului, deja angajat în vizita pastorală în Parohia Bălți, a fost invitat să prezideze sfânta Liturghie Mons. Benone Farcaș, fost vicar general al diecezei și fost paroh al Parohiei „Providența Divină” din Chișinău. Mons. Benone este în prezent paroh în Dieceza de Iași (România), dieceza sa de origine.
 
În timpul predicii, predicatorul a recapitulat câteva fapte importante din viața Papei polonez, îndemnând credincioșii să ia drept exemplu credința curajoasă și loialitatea sa față de Biserica Catolică, până la moartea sa după o lungă boală.
 
Mons. Benone a fost însoțit de câțiva seminariști din Iași și de un profesor. La celebrare, alături de vicarul general, care la sfârșitul Liturghiei a transmis mesajul de salut al episcopului Anton Coșa, au participat și câțiva preoți, călugărițele de la Stăuceni, un grup de membri ai mișcării Căii Neocatecumenale, precum și credincioșii din Ungheni și Sculeni.
 
Parohul, Pr. dr. Petru Ciobanu a mulțumit tuturor celor prezenți, exprimându-și bucuria de a fi împreună, mai ales cu ocazia sărbătorilor parohiale. A urmat un moment de prietenie și comuniune.

C. L.