În conformitate cu calendarul indicat de Secretariatul General al Sinodului, a fost transmis raportul final al parcursului efectuat în Dieceza de Chișinău, care a fost primit și inclus împreună cu rapoartele celorlalte Conferințe Episcopale din întreaga lume.
Secretariatul General al Sinodului a informat că 107 din cele 114 conferințe episcopale au trimis documentele, la care se adaugă o mie de alte contribuții din partea Congregațiilor religioase și a altor instituții ecleziastice.
Un grup de experți ai Secretariatului General analizează toate rapoartele primite pentru a pregăti documentul care va face obiectul reflecției în cadrul etapei continentale a Sinodului. Este un document real care este rodul discernământului poporului lui Dumnezeu!
După cum a raportat Secretariatul Sinodului, Documentul pentru etapa continentală necesită multă atenție, deoarece trebuie să adune toate vocile comunității și să aleagă punctele prioritare în legătură cu subiectul de bază al Sinodului.
După ce acest text va fi redactat și aprobat, el va fi trimis tuturor diecezelor și conferințelor episcopale, care vor fi chemate să îl discute în cadrul etapei continentale, programată în Europa pentru luna februarie 2023.
Reuniunea continentală va avea o structură de dialog. Este planificată o primă fază a Adunării ecleziale, cu reprezentarea tuturor componentelor poporului lui Dumnezeu. Aceasta va fi urmată de faza Adunării episcopale, la care vor participa delegații episcopilor din diferitele Conferințe episcopale și referenții naționali ai „drumului sinodal”.
Din sintezele realizate la nivel continental, va fi redactat apoi un Document de lucru, care, practic, va contura liniile principale ale agendei Adunării Sinodale din luna octombrie 2023.
C. L.