Papa Francisc a îndemnat, cu ocazia Crăciunului, ca nimeni să nu fie lăsat în singurătate, în special cei care trăiesc zi de zi tragedia singurătății și a sărăciei. Săracii au primit și mai multă atenție și gesturi concrete de caritate în această perioadă. Preoții au fost alături de familiile sărace din comunitățile lor, cu daruri și cuvinte de speranță. Au intrat în case pentru a aduce binecuvântarea lui Dumnezeu și dragostea fraților.
Activitatea organizațiilor caritabile ale Diecezei de Chișinău, precum „Caritas Moldova”, „Regina Pacis”, „Casa Providenței” și altele, a fost, de asemenea, intensă. Au fost distribuite pachete cu alimente, medicamente, îmbrăcăminte. A fost și un „Crăciun al luminii” pentru familiile care au fost ajutate în achitarea facturii la electricitate și au avut din nou lumina în casă.
Crăciunul înseamnă speranță și trebuie să dea semne de speranță celor care trăiesc viața în dificultate și incertitudine. Acest lucru este posibil și prin donarea unei simple bucăți de pâine, care fiind rodul carității are aroma unui miracol.
„Parohii - a spus episcopul Anton Coșa - trăiesc o grijă concretă pentru săraci. Preoții îi cunosc pe săraci, îi vizitează, îi întâlnesc și pe cât este posibil, încearcă să-i ajute cu tot ce trebuie pentru o viață normală. Aceasta este caritatea pe care Isus ne-o cere, atât de Crăciun, cât și în fiecare zi a anului”.
C. L.