Joc, cântec, grup, culoare, efort, concurs, surâs, comuniune, deschidere, cer albastru, animatori , oboseală maximă, câte și mai câte ar putea descrie oare campusul estival de anul acesta organizat la Crețoaia?
Nu ne-am fi așteptat ca în perioada 29 iulie- 5 august, sub titlul pompos ”Crețoaia ai talent”, să fie ceva foarte promițător. În fiecare dimineață ne lăsam o familie și primeam alta, chiar începând cu Sf. Liturghie și rugăciunea de dimineață.
Urma tema zilei, cu diferite situații de viață ale unor personaje care ne-au amintit mereu că Dumnezeu este foarte important în viața noastră. O gustare și așa-zisele laboratoare. prezentarea temei în cele trei grupuri (Dinamita, Surâsul și Andrenalina).
41 de copii cu vârste între 8-15 ani, 4 animatori locali, 5 animatori italieni din Asociația Mission Moldova din Trieste, însoțiți câteva zile de preotul lor, don Mario de Stefano (fost sergent în marina italiană), surorile Lucja și Tonia, încheind cu pr. Andrei care a și condus campusul.
Prânzul, jocuri libere, ateliere de creație pentru finala ”Crețoaia ai talent” pe secțiuni (dans, interpretare vocală, artă decorativă, sport), apoi din nou concursuri pe grupuri, jocuri organizate, maraton prin sat, campionat de fotbal, o felie de pepene sau înghețată și cu mare greu...acasă. Am uitat să vă spunem de excursia noastră la Orheiland unde ne-am distrat copios, dar poate altădată, după alegeri. Oricum, am fost în stare de șoc cu toții! Nu mai spunem de seara spectacolelor, decernarea premiilor, discoteca, păcălelile și glumele, ranchiunele...prieteniile noi sau atenționările căpitanului..(știți voi cine).
Animatorii italieni au abandonat primii, având bilete de avion cumpărate deja. Știau ei ce știau, că aici nu e de joacă..
Iată-i: Eliza, care ne-a întrecut în toate concursurile, Cristina – studentă la desen industrial și nu numai, Luca care face acum un master în criminalistică, Giulia, atentă și deschisă oricărei situații de neprevăzut, Matteo care va deveni profesor sau cercetător științific undeva în Europa, veți auzi în curând despre el. Plus noi sub bagheta pr. Andrei. Și a surorilor. Și a doamnei Nina care ne-a răsfățat cu tot felul de bunătăți...Și a lui Dumnezeu care ne-a îmbrățișat pe toți în acest timp binecuvântat.
Astfel că la final, mulțumindu-ne unii altora că ne-am suportat atâta amar de vreme, ne-am prins cu jurământ că la anul care vine...știți voi ce urmează.
Dar ne-am convins încă o dată că, da, Crețoaia, ai talent!