Luni, 14 mai, în sărbătoarea sf. Matia, a avut loc la Crețoaia întâlnirea ”Emaus” a preoților care activează în decanatul Centru, romano și greco-catolici. Alături de Preasfințitul Anton au participat 12 preoți din decanat, alăturându-se la invitația gazdei și dl. Thomas Lennon, care timp de 20 de ani alături de colegii săi din asociația irlandeză de binefacere United Christian Aid, a construit spre Moldova multe punți de caritate și speranță prin proiectele umanitare desfășurate.

 

Întâlnirea Emaus, desfășurată anual în Dieceza de Chișinău fie la nivel diecezan, fie decanal, rememorează drumul făcut de cei doi ucenici plecați din Ierusalim după momentele pascale, debusolați, obosiți, și întâlnindu-l pe Isus cel Înviat pe drum, se întorc înapoi cu noi puteri pentru a vesti evenimentul Învierii. Este un moment de rugăciune și comuniune mai ales între preoți pentru a-i întării în misiunea primită ca păstori.

Astfel s-a desfășurat și întâlnirea din acest an de la Crețoaia, începând cu un moment de rugăciune în biserica parohială, apoi o mărturie de viață și de credință din partea dl. Thomas, diverse analize asupra momentelor pastorale din dieceză, și momente de comuniune fraternă, așa cum a fost și la Emaus. Bineînțeles cu Vestea Bună pe care o poartă fiecare acolo unde se întoarce.

A.D.