În fiecare an, și în fiecare loc de pe pămînt, Sărbătoarea Crăciunului este un izvor de bucurie. Chiar de la primele noastre repetiții, părintele Andrei ne-a spus că trebuie să zîmbim mereu la fiecare cîntec, acest lucru este mai important decît dacă greșim vreo notă.

În Biserica din Crețoaia această Sărbătoare a fost pregătită cu o lună în urmă, când 17 tineri și copii au început pregătirea pentru Concertul de Crăciun, pentru care s-au adunat aproape în fiecare seară, programul de colinde fiind unul greu de învățat în prima fază, și mai apoi și mai greu de îndreptat(așa cum ne spunea părintele ultima săptămînă), cu un buchet de colinde provenind din diferite culturi și în diferite limbi. Într-un fel, a fost un drum foarte asemănător cu cel al regilor veniți să-l adore pe Isus la Viflaim.

Cîntecul a fost primit cu lacrimi în ochi de majoritatea credincioșilor din Crețoaia (catolici sau ortodocși) înaintea Sfintei Liturghii din Noaptea de Crăciun, ba ar fi ținut și loc de predică, despre Anul Milostivirii pe care l-am început.

În Ziua de Crăciun, după Sf. Liturghie solemnă, același grup de coriști a fost pus în fața unei alegeri cam grele: să participe la Festivalul diecezan de colinde al corurilor parohiale care se ținea la Stăuceni peste o zi sau să dea curs invitației personalului medical al Spitalului Raional din Anenii Noi de a ține un concert pentru bolnavii aflați de sărbători aici?

La îndemnul parohului, am purces la vot și am ales cu toții ultima variantă: era mai multă nevoie de noi într-un spital decît într-o biserică. Pînă la Aneni Noi am mers cu autobuzele de linie și pe jos pînă la Țînțăreni.

Personalul medical din spital ne-a pregătit un loc din care cîntecul nostru să pătrundă în cît mai multe saloane și timp de o oră, cîntînd am trăit bucuria Crăciunului cum nu am simțit niciodată; fiind aproape de ora prînzului bolnavii din diferite secții se perindau ascultînd colindele și umplîndu-și sufletul cu picături de speranță, unele băbuțe ne făceau să nu ne putem controla vocile de emoție.

La început pr. Andrei le-a spus celor care s-au adunat pe holuri, că orice spital este un loc la fel de sfînt ca și o biserică, pentru că acolo omul se roagă poate mai mult decît într-o biserică, iar credința, nădejdea și dragostea sînt mult mai vii.

Când am terminat colindele, bolnavii și cei prezenți din personalul medical ne-au strigat bravo, dar noi am înțeles că a fost un bravo pentru micuțul Isus. Ne-am întors acasă mai fericiți ca niciodată, poate așa cum s-au întors la turmele lor păstorașii din Viflaim după ce au dus vestea cea bună în oraș.

Marina Diduh, Crețoaia