Miercuri 13 noiembrie 2024, a continuat ziua de formare și reflecție pentru preoții din Dieceza de Chișinău.
 
După ce în prima zi, Pr. Daniel Iacobuț a discutat teme care au avut drept referință cuvântul lui Dumnezeu și Liturghia euharistică, iar Pr. dr. Petru Ciobanu despre tema administrării sacramentului Spovezii, astăzi cursul a continuat cu noi subiecte.
 
A doua zi a început la fel cu un mesaj introductiv al episcopului Anton Coșa, care după rugăciunea inițială l-a prezentat pe prof. Victor Chrul, venit din Belarus și angajat de mulți ani în sectorul comunicării și informației sociale, care a condus săptămânalul catolic al Episcopiei de Moscova.
 
La începutul întâlnirii, profesorul Chrul și-a prezentat biografia și angajamentul asumat în mai mulți ani de experiență în Biserica Catolică din unele țări est-europene. A urmat o intervenție cu caracter istoric, de trecere în revistă a ceea ce Biserica Catolică a realizat în ultimele două secole în sectorul jurnalismului și comunicării sociale, cu prezentarea de documente din magisteriu și de la diveriți pontifici. 
 
Un pas important a fost prezentarea drumului care a condus Biserica de la o inițială închidere la o deschidere treptată și prudentă către informare, până la vremurile actuale. Prin urmare, am trecut de la o formă inițială de cenzură și management al informației la o deschidere care, de-a lungul timpului, a permis jurnalismului catolic să crească în întreaga lume. 
 
Profesorul Victor Chrul a explicat importanța unei informări corecte și respectuoase înainte de toate pentru adevăr, ținând cont că ne aflăm într-o perioadă în care știrile false sunt atât de răspândite. În plus, chiar și informațiile religioase în sine sunt adesea marginalizate și nu sunt luate în considerare în mod corect.
 
A fost abordată și tema „ciberneticii” și a utilizării internetului, ținând cont de intervențiile Papei Francisc pe această temă, în special în ceea ce privește chemarea sa de a proteja tinerii. S-a transmis un mesaj clar despre utilizarea prudentă a internetului în acțiunea liturgică, deoarece administrarea sacramentelor online nu este permisă. Trebuie să fim pe deplin conștienți că acțiunile liturgice virtuale nu pot prelua Biserica. Din păcate, riscurile sunt mari, deoarece relațiile digitale cresc în detrimentul celor directe.
 
Luarea în considerare a prejudiciului cauzat de utilizarea incorectă a internetului și a rețelelor sociale este interesantă, mai ales în adolescență, când educația privind utilizarea acestor instrumente este absolut absentă.
 
Îndemnul clar, venit din partea raportorului, este a utilizării responsabile a tuturor instrumentelor informaționale, care reprezintă un element de creștere în societatea actuală, deși aduc prejudicii vieții personale și relațiilor interumane.
 
Această lecție a încheiat cele două zile de formare pentru preoți, iar a treia zi, joi 14 noiembrie, va fi dedicată aprofundării activităților diecezane și a programelor pentru anul viitor.

C. L.