Mons. Benone Farcaș, fost vicar general și fost președinte al Tribunalului bisericesc al Diecezei de Chișinău, va prezenta primul raport în cadrul cursurilor de formare permanentă pentru cler, cu titlul: „Sacramentul căsătoriei între norma dreptului și pastorală”.
În discursul său, Mons. Benone va prezenta diferitele etape care au dus la crearea Tribunalului bisericesc:
„Prima etapă o constituie perioada de început, din anii 1990, de la sosirea primilor preoți din Polonia și România în comunitățile din, pe atunci RSSM, și până prin anii 1994-1995. A doua etapă acoperă următorii aproximativ 10 ani, până prin anii 2004-2005. Ultima etapă durează de la 2005 până astăzi. În cea de a treia etapa s-a înregistrat o uniformizare a documentelor necesare încheierii căsătoriei. În cadrul unei întâlniri a preoților din 2005, au fost puse la dispoziție formulare unice în limbile română și rusă pentru toate situațiile care ar putea sa apară în cadrul pregătirii la căsătorie”.
De asemnea, relatorul va vorbi și despre necesitatea de a acorda o mai mare atenție la problemele vieții matrimoniale și administrarea sacramentului Căsătoriei:
„Necesitatea creării unui Tribunal a existat chiar de la început dar s-a materializat în anul 2007. Chiar și după instituirea Tribunalului funcționarea lui nu a fost cea dorită, din mai multe motive. Cele mai multe din cazurile prezentate au avut ca cap de nulitate un viciu de consimțământ. O alta parte a declarațiilor de nulitate au fost cauzate de lipsa formei canonice sau de o formă canonică deficientă. Multe dintre cazuri au fot prezentate de persoane originare din Moldova dar care locuiau în altă țară și trebuiau, în acel timp, să rezolve situația pe teritoriul Diecezei unde locuiau. Din 2015 legislația a fost modificată și astăzi ei își pot depune dosarele în Dieceza pe teritoriul căruia locuiesc”.