Dragi preoți, persoane consacrate și laici,

Peste două zile vom sărbători Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, care, pe urmele patriarhilor din Vechiul Testament, s-a dedicat reînnoirii societății evreiești, și, devenind „vocea Cuvântului”, cum îl numește sfântul Augustin, îi pregătește acestuia calea, prin apelul insistent la convertire. De aceea, nu mă tem să-l numesc pe sfântul Ioan Botezătorul un reformator, în sensul bun al cuvântului.

Evident, schimbarea majoră va interveni odată cu Isus, care a dat peste cap multe dintre valorile societății iudaice închistate în legalism, și a făcut aceasta pentru că, așa cum spune sfântul Paul, „litera ucide, pe când Duhul dă viață” (2Cor 3,6). Același lucru l-au făcut apostolii la Conciliul din Ierusalim; același lucru l-au făcut și părinții Conciliului al II-lea din Vatican în efortul lor de a reforma, de a înnoi, de a schimba fața Bisericii, de a o întoarce spre lume.

Acum doi ani, Dicasterul pentru Cler a emis Instrucțiunea „Convertirea pastorală a comunității parohiale în slujba misiunii evanghelizatoare a Bisericii”. Am mai vorbit despre el, însă efortul nostru în atingerea scopurilor acestei instrucțiuni a fost zădărnicit de pandemie, și tocmai de aceea revenim asupra acestei teme.

Pentru a ajunge la o convertire pastorală a comunităților noastre parohiale se pleacă de la reforma inimii. Despre aceasta ne vorbesc Ioan Botezătorul și Isus, știut fiind faptul că centrul predicii lor este tocmai reformarea inimii: „Convertiți-vă, pentru că s-a apropiat împărăția cerurilor!” (Mt 3,2) și: „Convertiți-vă și credeți în evanghelie!” (Mc 1,15).

Reforma inimii constă în a-i recunoaște Duhului Sfânt rolul central, în a-i permite să reverse în inimile noastre iubirea (cf. Rom 5,5), în a-l lăsa să ne fie călăuză (cf. Rom 8,14). În predica sa din ziua de Rusalii din acest an, Papa Francisc a vorbit despre rolul Duhului Sfânt în reforma inimii, spunând că „Duhul Sfânt... te corectează, te face chiar să plângi pentru păcate; te stimulează să te schimbi, să lupți cu falsitățile și duplicitățile tale, chiar dacă aceasta cere trudă, luptă interioară și sacrificiu”.

De ce este importantă reforma inimii? Deoarece nu putem converti lumea dacă nu ne convertim noi mai întâi, pentru că de la reforma inimii se trece la convertirea pastorală, cu scopul ca parohiile să devină o reflecție a misterului Bisericii, adică să fie „mai apropiate de oameni și să fie locuri de comuniune vie și de participare și să se orienteze complet spre misiune” (Evangelii gaudium, nr. 28). Rolul central în convertirea pastorală îi revine preotului, chemat să vestească cuvântul, să insiste la timp potrivit și la timp nepotrivit, să dojenească și chiar să amenințe uneori, să îndemne, cu iubire, cu îndelungă răbdare și cu învățătură (cf. 2Tim 4,2).

Dar nu este singur preotul cel care își investește talantul în convertirea pastorală. Sunt persoanele consacrate, acolo unde sunt, sunt organizațiile noastre sociale, sunt mișcările ecleziale, sunt laicii, atâția câți avem. Nici unul dintre aceștia actori ai vieții parohiale nu poate fi subestimat, neglijat, uitat, dar nici lăsat de capul lui. Și în timp ce reforma inimii este un act individual, care-l privește pe subiect, fie el preot, persoană consacrată sau laic, în relația lui cu Dumnezeu, convertirea pastorală este un act al sinodalității tuturor membrilor unei parohii. Dacă nu este astfel, atunci avem o parohie lovită de paralizie, de aceea și efortul comun va fi îndreptat spre vindecarea acestei infirmități.

Dragii mei, să invocăm împreună darul Duhului Sfânt, ca el să ne ajute atât în reformarea inimii, cât și în convertirea pastorală a comunităților noastre parohiale. Amin.