În predica din timpul sfintei Liturghii din ajunul Crăciunului, Papa Francisc ne-a îndemnat să privim cu atenție ieslea în care s-a născut Isus, pentru a reînvia încrederea în apropierea sa, caritatea față de cei mai mici și speranța „în cel care a pierdut-o!” Într-adevăr, prin iesle, precizează Papa Francisc, Dumnezeu vrea să ne spună „cel puţin trei lucruri: apropiere, sărăcie şi concreteţe”.

 

Apropierea, în primul rând, pentru că „ieslea foloseşte pentru a duce mâncarea aproape de gură şi pentru a o consuma mai în grabă”. Astfel, ea poate simboliza „voracitatea în consumare” a omenirii: oamenii, chiar și astăzi, „înfometaţi de putere şi de bani, îi consumă şi pe vecinii lor, pe fraţii lor. Câte războaie! Şi în câte locuri, şi astăzi, demnitatea şi libertatea sunt călcate în picioare! Şi întotdeauna principalele victime ale voracităţii umane sunt cei fragili, cei slabi”.

 

În ieslea „refuzului şi incomodităţii”, continuă Suveranul Pontif, se află problema omenirii: „indiferenţa generată de graba vorace de a poseda şi a consuma”. Cristos se naște acolo și în acea iesle „îl descoperim aproape”, vine „acolo unde se devorează hrana pentru a se face hrana noastră”.

 

Cu toate acestea, ieslea din Betleem ne vorbește și despre sărăcie, continuă Papa. Este într-un grajd rece, nu în căldura unui hotel, iar Isus se naște acolo, înconjurat doar de „cei care îl iubeau: Maria, Iosif şi nişte păstori; toţi oameni săraci, uniţi de afect şi uimire, nu de bogăţii şi mari posibilităţi”.

 

Dar acestea, a comentat Papa Francisc, sunt „adevăratele bogăţii ale vieţii: nu banii şi puterea, ci relaţiile şi persoanele”. Iar „prima bogăţie, este chiar Isus”. Dar noi, întreabă el, „vrem să stăm alături de el? Ne apropiem de el, iubim sărăcia sa? Sau preferăm să rămânem comozi în interesele noastre?”

 

În cele din urmă, continuă el, „ieslea ne vorbeşte de concreteţe. De fapt, un prunc într-o iesle reprezintă o scenă care impresionează, chiar cruntă. Ne aminteşte că Dumnezeu s-a făcut într-adevăr trup”. Isus, „care se naşte sărac, va trăi sărac şi va muri sărac”, subliniază Papa, „n-a făcut atâtea discursuri despre sărăcie, ci a trăit-o până la capăt pentru noi”. De la iesle până la cruce, iubirea lui pentru noi a fost tangibilă, concretă: de la naștere până la moarte, „nu ne-a iubit în cuvinte, nu ne-a iubit din glumă!” Și, prin urmare, „nu se mulţumeşte cu aparenţe. Nu vrea numai propuneri bune”. El, care s-a născut în iesle, caută o credință concretă, alcătuită din adorație și caritate, nu din vorbă și aparențe exterioare. El, care este gol în iesle și se va fi gol pe cruce, ne cere adevărul, să mergem la realitatea goală a lucrurilor, să depunem scuzele, justificările și ipocriziile la picioarele ieslei.

C. L.