Cine este cel mai mare, cel mai puternic, învingătorul în societate, în Biserică, în politică, pe piață?
Această întrebare traversează relațiile, orientează alegerile, determină strategiile. Este logica dominantă la care recurgem, chiar și din neatenție, poate în dorința de a asigura rezultate pozitive și eficiente pentru cei care sunt în preajma noastră.
Aici Evanghelia după Matei îi prezintă pe ucenicii lui Isus care, după ce au primit vestea împărăției cerurilor, vor să cunoască cerințele pentru a fi protagoniști în noul popor al lui Dumnezeu: „Cine este cel mai mare?”
Ca răspuns, Isus face unul dintre gesturile sale imprevizibile: așează un copil în mijlocul micii mulțimi. Și însoțește acest gest cu cuvinte fără echivoc:
Mentalității competitive și stării de autosuficiență, Isus le contrapune elementul cel mai slab al societății, cel care nu are roluri cu care să se laude și să se apere; cel care este total dependent și se încredințează spontan ajutorului celorlalți. Totuși, nu este vorba de a accepta un rol pasiv, de a renunța să fim proactivi și responsabili, ci mai degrabă de a împlini un act de voință și libertate. De fapt, Isus cere să devenim mici, cere intenție și angajare pentru a face o schimbare decisivă de direcție.
Iată cum a aprofundat Chiara Lubich caracteristicile copilului evanghelic: «[...] copilul se abandonează cu încredere tatălui și mamei: crede în iubirea lor. [...] Creștinul autentic, ca și copilul, crede în iubirea lui Dumnezeu, se aruncă în brațele Tatălui Ceresc, îi acordă Lui o încredere nemărginită […] Copiii depind complet de părinți […]. Și noi, „copii evanghelici", depindem întru totul de Tatăl: [...] știe de ce avem nevoie, chiar înainte să-i cerem, și ne dă. Însuși Împărăția Cerurilor nu se cucerește, ci o primim în dar din mâinile Tatălui”.
Chiara mai subliniază cum copilul se încredințează total tatălui său și învață totul de la el. În același mod: „«Copilul evanghelic» pune totul în milostivirea lui Dumnezeu și, uitând trecutul, începe în fiecare zi o viață nouă, deschis la îndemnurile Duhului, mereu creativ. Copilul nu știe să învețe să vorbească de unul singur, are nevoie de cineva care să-l învețe. Ucenicul lui Isus […] învață totul din cuvântul lui Dumnezeu, până când vorbește și trăiește după Evanghelie.
Copilul este înclinat să-și imite tatăl. „Tot așa și «copilul evanghelic» […] îi iubește pe toți, pentru că Tatăl <<face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni și face să plouă peste cei drepți și peste cei nedrepți>>; iubește primul, pentru că El ne-a iubit pe când eram încă păcătoși; iubește gratuit, fără interese, pentru că așa face Tatăl Ceresc”.
În Columbia, Vicente și familia sa au traversat încercarea pandemiei, într-un regim de carantină foarte strict. Așa scrie: „Când a început starea de urgență, viața de zi cu zi s-a schimbat deodată. Soția mea și cei doi fii mai mari trebuiau să pregătească niște examene universitare; cel mai mic nu reușea să se adapteze la studiul online. Nimeni în casă nu avea timp să se ocupe de ceilalți. Observând acest haos pe cale să explodeze, am înțeles că era o oportunitate de a concretiza arta de a iubi în „viața noastră nouă” a Evangheliei trăite. M-am apucat să fac ordine în bucătărie, să pregătesc mâncarea și să organizez mesele. Nu sunt un bucătar expert, nici precis în curățenie, dar am înțeles că acest lucru ar ajuta la reducerea neliniștii zilnice. Ceea ce a început ca un act de iubire pentru o zi, s-a multiplicat în câteva luni. Dispuși să ducă la bun sfârșit angajamentele lor, și ceilalți membri ai familiei s-au ocupat de curățenie, de punere în ordine a hainelor sau a casei. Împreună am constatat cât de adevărate sunt cuvintele Evangheliei și că iubirea creativă ne sugerează cum să punem tot restul în ordine”.
Letizia Magri
