Isus este în drum spre Betania, unde Lazăr este mort de patru zile. Anunțată despre sosirea Sa, Marta aleargă cu speranță în întâmpinarea lui. Isus ținea la ea, la sora ei Maria și la Lazăr, subliniază Evanghelia (In 11,5). Deși îndurerată, Marta îi arată Domnului încrederea sa în El, convinsă că dacă ar fi fost prezent înainte de moartea fratelui ei, acesta ar fi fost încă în viață, dar că și acum, orice cerere pe care i-ar fi adresat-o lui Dumnezeu ar fi fost ascultată. Isus îi spune atunci: „Fratele tău va învia” (In 11,23).

 

 

După ce a clarificat faptul că se referă la întoarcerea lui Lazăr la viața fizică aici și acum și nu doar la viața care îl așteaptă pe credincios după moarte, Isus îi cere Martei credință, și nu doar pentru a realiza una dintre minunile sale - pe care evanghelistul Ioan le numește „semne” - ci pentru a-i dărui ei, precum și tuturor credincioșilor, o viață nouă și învierea. „Eu sunt învierea și viața” (In 11,25), spune Isus. Iar credința pe care o cere de la ea este o relație personală cu el, o credință activă și dinamică. A crede nu este ca și cum ai accepta un contract pe care îl semnezi o dată și apoi nu-l mai privești niciodată, ci este un fapt care transformă și pătrunde viața de zi cu zi.

 

„Crezi tu aceasta?”

 

Isus ne invită să trăim o viață nouă aici și acum. El ne invită să o experimentăm în fiecare zi, știind că, așa cum am redescoperit la Crăciun - Nașterea Sa - el însuși ne-a adus-o, căutându-ne El mai întâi și venind printre noi. 

Cum să răspundem la întrebarea Sa? Să privim la Marta, sora lui Lazăr. În dialogul cu Isus, îi face o mărturisire deplină de credință în El. Originalul grecesc o exprimă cu și mai multă forță. „Eu am crezut” pronunțat de ea înseamnă „am ajuns să cred”, „cred cu tărie” că „tu ești Cristos, Fiul lui Dumnezeu, cel care vine în lume” (Cf. In 11,27), cu toate consecințele acestui fapt. Este o convingere maturizată în timp, dovedită în diferitele circumstanțe cu care s-a confruntat ea în viață.

Domnul îmi adresează și mie întrebarea. El îmi cere și mie o încredere generoasă în El și aderarea la stilul său de viață, bazat pe iubirea generoasă și concretă pentru toți. Perseverența îmi va maturiza credința, care se va întări pe măsură ce realizez zi după zi adevărul cuvintelor lui Isus puse în practică, și care nu va înceta să se exprime în acțiunile mele zilnice față de toți. Între timp, ne putem însuși rugăciunea apostolilor către Isus: „Sporește-ne credința!” (Lc 17,5).

 

„Crezi tu aceasta?”

 

„Una dintre fiicele mele își pierduse locul de muncă, împreună cu toți colegii ei, deoarece guvernul închisese agenția publică unde lucrau”, povestește Patricia, din America de Sud. „Ca formă de protest, au instalat o tabără în fața sediului. Eu încercam să îi sprijin participând la unele dintre activitățile lor, aducându-le mâncare sau pur și simplu oprindu-mă să vorbesc cu ei.

În Joia Sfântă, un grup de preoți care îi însoțea a decis să celebreze o ceremonie în cadrul căreia se ofereau și momente pentru ascultare, s-a citit Evanghelia și s-a făcut gestul spălării picioarelor, în amintirea a ceea ce a făcut Isus. Majoritatea celor prezenți nu erau persoane religioase. Cu toate acestea, a fost un moment de profundă uniune, de fraternitate și de speranță. S-au simțit îmbrățișați și, emoționați, au mulțumit acelor preoți care i-au însoțit în incertitudine și suferință”.

Acest cuvânt al lui Isus a fost ales ca motto pentru Săptămâna de rugăciune pentru Unitatea Creștinilor 2025. Să ne rugăm și să lucrăm astfel încât credința noastră comună să fie motorul căutării fraternității cu toți: aceasta este propunerea și dorința lui Dumnezeu pentru omenire, dar cere adeziunea noastră. Rugăciunea și acțiunea vor fi eficiente dacă se nasc din această încredere în Dumnezeu și din acțiunea noastră în consecință.