„Cine ne va despărţi de iubirea lui Cristos?” (Rm 8,35).
Scrisoarea pe care apostolul Paul o adresează creștinilor din Roma este un text cu un conținut extrem de bogat. De fapt, acesta exprimă puterea Evangheliei în viața fiecărei persoane care o primește, revoluția pe care o aduce această veste: iubirea lui Dumnezeu ne eliberează!
Paul a experimentat acest lucru și vrea să dea mărturie prin cuvinte și exemplu. Această fidelitate a sa față de chemarea lui Dumnezeu îl va aduce tocmai la Roma, unde va putea să-și dea viața pentru Domnul.
„Cine ne va despărţi de iubirea lui Cristos?”
Cu puțin timp înainte, Paul a afirmat: „Dumnezeu este cu noi”! Pentru el,
iubirea lui Dumnezeu față de noi este iubirea Mirelui credincios, care nu și-ar părăsi niciodată mireasa, de care s-a legat liber printr-o legătură indisolubilă, cu prețul propriului sânge.
Prin urmare, Dumnezeu nu este judecător, ci mai degrabă el este cel care ia
asupra sa apărarea noastră.
Din acest motiv nimic nu ne poate despărți de el, prin întâlnirea noastră cu
Isus, Fiul iubit.
Nici o dificultate, mare sau mică, pe care o putem întâlni în interiorul și în afara noastră nu este un obstacol de netrecut pentru iubirea lui Dumnezeu. Din contră, spune Paul, tocmai în aceste situații, cine are încredere în Dumnezeu și i se încredințează este „mai mult decât învingător”!
În acest timp al ”super-eroilor” și al ”super-oamenilor” care pretind să învingă prin aroganță și putere, propunerea Evangheliei este blândețea constructivă și deschiderea la ideile celuilalt.
„Cine ne va despărţi de iubirea lui Cristos?”
Pentru a înțelege și a trăi mai bine acest Cuvânt, ne poate ajuta sugestia Chiarei Lubich: „Cu siguranță credem, sau cel puțin spunem că vrem să credem, în iubirea lui Dumnezeu. Totuși, de multe ori, […] credința noastră nu este atât de curajoasă pe cât ar trebui să fie. […] în momentele de încercare, precum în boli sau în ispite. Este foarte ușor pentru noi să ne lăsăm asaltați de îndoială: „Oare chiar este adevărat că Dumnezeu mă iubește?” Dar nu: nu trebuie să ne îndoim. Trebuie să ne abandonăm cu încredere, fără rezerve, iubirii Tatălui. Trebuie să depășim întunericul și golul pe care le putem simți, îmbrățișând strâns crucea. Și apoi să ne aruncăm în a-L iubi pe Dumnezeu făcând voința Sa și a-l iubi pe aproapele. Dacă vom face acest lucru, vom experimenta împreună cu Isus puterea și bucuria învierii. Vom atinge cu mâna cât de adevărat este faptul că, pentru cei care cred și se abandonează iubirii sale, totul se transformă: negativul devine pozitiv; moartea devine izvor de viață și din întuneric
vom vedea cum răsare o lumină minunată».
„Cine ne va despărți de iubirea lui Cristos?”
Chiar și în tragedia întunecată a războiului, cine continuă să creadă în iubirea lui Dumnezeu deschide spirale de umanitate: „Țara noastră se află într-un război absurd, aici, în Balcani. În detașamentul meu au venit și soldați din prima linie a frontului, cu multe traume interioare, deoarece vedeau rude și prieteni murind în fața ochilor lor. Nu puteam face altceva decât să-i iubesc unul câte unul cât reușeam. În foarte rarele momente de odihnă, încercam să vorbesc cu ei despre multe lucruri pe care le are un om în interiorul său în aceste situații, dar am ajuns să vorbim și despre Dumnezeu, pentru că mulți dintre ei nu credeau. Într-unul din aceste momente de ascultare, am propus să chem un preot pentru a celebra Sfânta
Liturghie. Toți au acceptat iar unii s-au apropiat de spovadă după douăzeci de ani. Pot spune că Dumnezeu era acolo cu noi».
Letizia Magri
