Și în această lună Cuvântul vieții ne propune o fericire. Este salutul bucuros și inspirat al unei femei, Elisabeta, către o altă femeie, Maria, care a venit la ea s-o ajute. Da, pentru că amândouă așteaptă un copil și amândouă, profund credincioase, au primit Cuvântul lui Dumnezeu și au experimentat puterea sa generatoare în propria micime.

Maria este prima numită fericită de Evanghelia lui Luca, cea care experimentează bucuria intimității cu Dumnezeu. Prin această fericire, evanghelistul introduce reflecția despre relația între Cuvântul lui Dumnezeu vestit și credința primitoare, între inițiativa lui Dumnezeu și adeziunea liberă a persoanei.

 

 

Maria este adevărata credincioasă în „făgăduința făcută lui Avram și urmașilor săi în veci”. Este într-o asemenea măsură golită de sine, umilă și deschisă la ascultarea Cuvântului, încât însuși Cuvântul lui Dumnezeu poate să devină trup în sânul ei și să intre în istoria omenirii.

Nimeni nu va putea experimenta maternitatea feciorelnică a Mariei, dar putem toți să imităm încrederea ei în iubirea lui Dumnezeu. Dacă este acceptat cu inima deschisă, Cuvântul cu promisiunile sale poate să se întrupeze și în noi și să facă rodnică viața noastră de cetățeni, tați și mame, studenți, muncitori și politicieni, tineri și bătrâni, sănătoși și bolnavi.

Și dacă credința noastră este nesigură, așa cum a fost pentru Zaharia? Să continuăm să ne încredințăm milostivirii lui Dumnezeu. El nu va înceta să ne caute, până când și noi vom redescoperi fidelitatea sa și îl vom binecuvânta.

 

 

Între aceleași dealuri din Țara Sfântă, în vremuri mult mai apropiate de noi, o altă mamă profund credincioasă îi învăța pe copiii ei arta iertării și a dialogului, învățată la școala Evangheliei. Margaret povestește: „Nouă copiilor, ofensați de unele expresii de respingere din partea altor copii, vecini ai casei, mama ne-a spus: <<Invită-i pe acești copii la noi acasă>>; ea însăși le-a dat pâine proaspăt coaptă în casă, ca s-o ducă familiilor lor. De atunci am construit relații de prietenie cu acei oameni”. Un mic semn profetic într-un loc pe pământ, leagăn al civilizației și icoană a suferinței omenirii, în căutarea păcii și a fraternității.

Și Chiara Lubich ne susține în această credință curajoasă: „Maria este, după Isus, cea care a știut să spună cel mai bine și mai perfect ,,da’’ lui Dumnezeu. Mai presus de toate, aceasta este sfințenia și măreția ei. Iar dacă Isus este Cuvântul, Cuvântul întrupat, Maria, prin credința ei în Cuvânt, este Cuvântul trăit, dar creatură ca noi, asemenea nouă. (...) Să credem, deci, împreună cu Maria că se vor împlini toate promisiunile conținute în Cuvântul lui Isus și să înfruntăm, la fel ca Maria, dacă trebuie, riscul absurdului pe care uneori îl comportă Cuvântul său. Fapte mari sau mici, dar mereu minunate, se întâmplă celor care cred în Cuvânt. Am putea umple cărți cu faptele care demonstrează aceasta. (...) Atunci când, în viața de toate zilele, în citirea Sfintei Scripturi ne vom întâlni cu Cuvântul lui Dumnezeu, să ne deschidem inima la ascultare, cu credința că ceea ce Isus ne cere și ne promite se va împlini. Nu vom întârzia să descoperim (...) că El își ține promisiunile”.

 

 

În acest timp de pregătire pentru Crăciun, să ne amintim de promisiunea surprinzătoare a lui Isus de a se face prezent în mijlocul celor care acceptă și trăiesc porunca iubirii reciproce: „Căci unde doi sau trei sunt adunați în numele meu – adică tocmai în iubirea evanghelică – sunt și eu în mijlocul lor”. Încrezători în această făgăduință, să-l facem pe Isus să renască și azi în casele noastre și pe străzile noastre, prin acceptarea reciprocă, prin ascultarea profundă a celuilalt, îmbrățișarea frățească, precum cea dintre Maria și Elisabeta.

 

Letizia Magri