„Bucuraţi-vă întotdeauna! Rugaţi-vă fără încetare! Mulţumiţi pentru toate, căci aceasta este voinţa lui Dumnezeu în Cristos Isus cu privire la voi!” (1Tes 5,16-18).
Paul le-a scris tesalonicenilor când mulți dintre contemporanii lui Isus care l-au văzut și auzit erau încă în viață, fiind martori la tragedia morții sale și la uimirea învierii și apoi a înălțării sale. Ei recunoșteau amprenta lăsată de Isus și așteptau iminenta sa întoarcere. Paul iubea comunitatea tesalonicenilor, exemplară prin viața, mărturia și roadele lor, și le-a scris această scrisoare, rugându-i să o citească tuturor (5,27). În ea notează recomandările de a se menține „imitatorii noștri și ai Domnului” (1,6), pe care le sintetizează astfel:
„Bucuraţi-vă întotdeauna! Rugaţi-vă fără încetare! Mulţumiţi pentru toate, căci aceasta este voinţa lui Dumnezeu în Cristos Isus cu privire la voi!”.
Firul conducător al acestor îndemnuri presante nu este doar ceea ce Dumnezeu așteaptă de la noi, ci când: neîntrerupt, mereu, constant.
Poate cineva, totuși, să poruncească bucuria? Faptul că viața ne asaltează cu probleme și griji, cu suferințe și angoase, că realitatea socială se arată aridă și neospitalieră este experiența fiecăruia. Totuși, pentru Paul, există un motiv care ar putea face întotdeauna posibilă ”acea bucurie” la care face aluzie. El se adresează creștinilor și îi sfătuiește să ia în serios viața creștină pentru ca Isus să poată trăi în ei cu acea plinătate promisă după învierea sa. Uneori putem să o experimentăm: El trăiește în cei care iubesc și oricine poate intra pe calea iubirii prin renunțarea de sine, cu iubirea gratuită față de ceilalți, primind sprijinul prietenilor, păstrând vie încrederea că „iubirea învinge totul”.
„Bucuraţi-vă întotdeauna! Rugaţi-vă fără încetare! Mulţumiţi pentru toate, căci aceasta este voinţa lui Dumnezeu în Cristos Isus cu privire la voi!”.
Dialogul între credincioși de diferite religii și oameni cu convingeri diferite duce la o înțelegere și mai profundă a faptului că rugăciunea este o acțiune profund umană; rugăciunea construiește persoana, o înalță.
Și cum să ne rugăm neîntrerupt? „...Nu este suficient - scrie teologul ortodox Evdokimov - să ai rugăciune, reguli, obiceiuri; este necesar să devii rugăciune, să fii rugăciune întrupată, să faci din propria viață o liturghie, să te rogi cu cele mai cotidiene lucruri”. Și Chiara Lubich subliniază că „putem iubi (pe Dumnezeu) ca niște copii, cu o inimă plină de Duhul Sfânt de iubire și de încredere în Tatăl: acea încredere care ne determină să vorbim des cu El, să-i spunem toate problemele noastre, intențiile noastre, planurile noastre”.
Apoi, există o modalitate accesibilă tuturor de a ne ruga întotdeauna: să ne oprim înainte de fiecare acțiune și să ne concentrăm asupra intenției cu un „Pentru Tine”. Este o practică simplă ce transformă din interior activitățile noastre și întreaga noastră viață într-o rugăciune constantă.
„Bucuraţi-vă întotdeauna! Rugaţi-vă fără încetare! Mulţumiţi pentru toate, căci aceasta este voinţa lui Dumnezeu în Cristos Isus cu privire la voi!”.
Mulțumiți pentru toate. Este atitudinea care izvorăște liber și sincer din iubirea recunoscătoare față de Cel care în tăcere susține și însoțește indivizii, popoarele, istoria, cosmosul. Cu recunoștință față de ceilalți care merg alături de noi și care ne face să conștientizăm că nu suntem autosuficienți.
Să ne bucurăm, să ne rugăm și să mulțumim, trei acțiuni care ne apropie de a fi așa cum ne vede și ne vrea Dumnezeu și care ne îmbogățesc relația cu El. Cu încrederea că „Dumnezeul păcii ne va sfinți în mod desăvârșit”.
Ne vom pregăti astfel să trăim mai profund bucuria Crăciunului pentru a face lumea mai bună, pentru a deveni țesători de pace în noi înșine, în case, la locul de muncă, în piețe. Nimic nu este astăzi mai necesar și mai urgent.
Ediție realizată de Victoria Gómez și de echipa Cuvântul Vieții
