Evanghelistului Luca îi place să sublinieze măreția iubirii lui Dumnezeu printr-o calitate, care cu siguranță i se pare că o descrie cel mai bine: milostivirea. 

În Sfintele Scripturi, aceasta este - am putea spune - expresia maternă  a iubirii lui Dumnezeu, aceea cu care El se îngrijește de creaturile sale, le ridică, le consolează, le primește fără să obosească vreodată. Prin gura profetului Isaia, Domnul îi promite poporului său: „Căci așa cum o mamă mângâie pe cineva, așa vă voi mângâia eu. În Ierusalim veți fi mângâiați” .

Este un atribut recunoscut și proclamat chiar și de tradiția islamică: dintre cele 99 nume frumoase ale lui Dumnezeu, cele care revin mai frecvent pe buzele credincioșilor musulmani sunt Milostivul și Îndurătorul.

Această pagină a Evangheliei ni-L prezintă pe Isus, în fața unei mulțimi de oameni proveniți din orașe și chiar din regiuni îndepărtate, făcând tuturor o propunere îndrăzneață și care provoacă nedumerire: să-l imite pe Dumnezeu, Tatăl, tocmai în iubirea sa milostivă.

Un obiectiv care ni se pare aproape de neconceput, de neatins!

În perspectiva Evangheliei, ca să-l imităm pe Tatăl, trebuie în primul rând, în fiecare zi, să-l urmăm pe Isus și să învățăm de la el să iubim primii, așa cum Dumnezeu însuși o face în mod neîncetat cu noi.

Aceasta este experiența spirituală descrisă de teologul luteran Bonhoeffer (1906-1945): „În fiecare zi comunitatea creștină cântă: <<Am primit îndurare.>> Am obținut acest dar și atunci când mi-am închis inima față de Dumnezeu; […] când m-am rătăcit și nu am găsit drumul de întoarcere. Atunci cuvântul Domnului a fost cel care mi-a venit în întâmpinare. Și am înțeles: el mă iubește. Isus m-a găsit: mi-a fost aproape, numai El. M-a mângâiat, mi-a iertat toate greșelile și nu m-a învinuit de rău. Când eram dușmanul lui și nu respectam poruncile lui, m-a tratat ca pe un prieten. [...] Fac eforturi să înțeleg de ce Domnul mă iubește așa, de ce îi sunt așa de drag. Nu pot să înțeleg cum a reușit și a dorit să-mi cucerească inima cu iubirea lui, pot doar să spun: <<Am primit îndurare>>” .

Acest Cuvânt al Evangheliei ne invită la o adevărată revoluție în viața noastră: de fiecare dată când ne aflăm în fața unei posibile ofense, am putea să nu continuăm calea respingerii, a condamnării irevocabile și a răzbunării, ci mai degrabă cea a iertării, a milostivirii.

Este vorba nu atât de îndeplinirea unei datorii apăsătoare, cât mai degrabă de a accepta de la Isus posibilitatea trecerii de la moartea egoismului la adevărata viață de comuniune. Vom descoperi cu bucurie că am primit același ADN de la Tatăl, care nu condamnă pe nimeni definitiv, ci dă tuturor o a doua șansă, deschizând orizonturi de speranță.

Această alegere de atitudine ne va permite și pregătirea terenului pentru relații fraterne, din care poate să se nască și să crească o comunitate umană, orientată în cele din urmă spre coexistență pașnică și constructivă.

Iată ce a sugerat Chiara Lubich, meditând asupra frazei din Evanghelia după Matei , care proclamă fericirea celor ce practică milostivirea: „Tema milostivirii și a iertării străbate întreaga Evanghelie. [...] Iar milostivirea este chiar expresia supremă a iubirii, a carității, cea care o împlinește, adică o face perfectă. […] Încercăm, așadar, să trăim în orice relație a noastră această iubire pentru ceilalți sub forma milostivirii! Milostivirea este o iubire care știe să-l primească pe fiecare aproape, în special pe cel mai sărac și mai nevoiaș. O iubire care nu măsoară, abundentă, universală, concretă. O iubire care tinde să genereze reciprocitatea, care este scopul final al milostivirii, fără de care ar exista doar dreptatea, care servește la crearea egalității, dar nu a fraternității. [...] Chiar dacă pare dificil și îndrăzneț, să ne întrebăm, în fața fiecărui aproape: <<Cum s-ar comporta mama lui cu el?>> Este un gând care ne va ajuta să înțelegem și să trăim după inima lui Dumnezeu” .

 

Letizia Magri