„Am văzut steaua lui la răsărit și am venit să-l adorăm”.

Aceste cuvinte, menționate doar în Evanghelia după Matei, sunt rostite de niște „înțelepți”, veniți de departe pentru o vizită destul de misterioasă la copilul Isus.

Este un grup mic, care înfruntă o călătorie lungă pe urmele unei luminițe, în căutarea unei Lumini mai mari, universale: Regele deja născut și prezent în lume. Nu se știe nimic altceva despre ei, dar acest episod este plin de idei de reflecție și de viață creștină.

Anul acesta, a fost ales și propus de creștinii din Orientul Mijlociu pentru a sărbători Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor. O oportunitate prețioasă de a continua drumul împreună, deschiși acceptării reciproce, dar mai ales planului lui Dumnezeu de a fi mărturisitori ai iubirii sale pentru fiecare persoană și popor de pe pământ.

„Am văzut steaua lui la răsărit și am venit să-l adorăm”.

Astfel scriu creștinii din Orientul Mijlociu în documentul care însoțește propunerile pentru această Săptămână de rugăciune: „[...] steaua care a apărut pe cerul Iudeii constituie un semn de speranță mult așteptat, care conduce Magii și prin ei, de fapt, toate popoarele pământului, în locul în care se manifestă adevăratul Rege și Mântuitor. Steaua este un dar, un semn al prezenței iubitoare a lui Dumnezeu față de întreaga omenire. […] Magii ne dezvăluie unitatea tuturor popoarelor dorită de Dumnezeu. Ei călătoresc din țări îndepărtate și reprezintă culturi diferite; cu toate acestea, sunt conduși de dorința de a-l vedea și cunoaște pe Regele nou-născut; se adună împreună în peștera din Betleem pentru a-l adora și a oferi darurile lor. Creștinii sunt chemați să fie în lume un semn al unității pe care El o dorește pentru lume. Deși aparțin unor culturi, rase și limbi diferite, creștinii împărtășesc o căutare comună a lui Cristos și o dorință comună de a-l adora. Prin urmare, misiunea creștinilor este de a fi un semn, precum steaua, pentru a conduce omenirea însetată de Dumnezeu la Cristos și de a fi un instrument al lui Dumnezeu pentru realizarea unității tuturor popoarelor”. Steaua care strălucește Magilor este pentru toată lumea, pătrunsă în primul rând în adâncul conștiinței care se lasă luminată de iubire. Cu toții putem să ne ridicăm privirea pentru a o vedea, să pornim la drum pentru a o urma și a atinge scopul întâlnirii cu Dumnezeu și cu frații în viața noastră de zi cu zi, pentru a împărtăși bogăția noastră cu toți.

„Am văzut steaua lui la răsărit și am venit să-l adorăm”.

Adorarea lui Dumnezeu este fundamentală pentru a ne recunoaște în fața Lui așa cum suntem: mici, fragili, mereu având nevoie de iertare și milostivire, iar din acest motiv dispuși sincer la aceeași atitudine față de ceilalți. Această adorare, datorată numai lui Dumnezeu, este pe deplin exprimată în adorație.

Ne pot ajuta aceste cuvinte ale Chiarei Lubich: «[...] ce înseamnă„ a-L ”adora” pe Dumnezeu? Este o atitudine care se îndreaptă numai către El. A adora înseamnă a-i spune lui Dumnezeu: ”Tu ești totul”, adică: „Ești ceea ce ești”; și am privilegiul imens al vieții de a  recunoaște acest lucru, […] înseamnă și […]: „Eu sunt nimic”. Și să nu spunem asta doar în cuvinte. Pentru a-l adora pe Dumnezeu, trebuie să ne anihilăm pe noi înșine și să-l facem să triumfe în noi și în lume. […] Dar, cea mai sigură cale de a ajunge la proclamarea existențială a nimicului nostru și a absolutului lui Dumnezeu, este complet pozitivă. Pentru a ne anihila gândurile trebuie doar să ne gândim la Dumnezeu și să avem gândurile Lui care ne sunt descoperite în Evanghelie. Pentru a ne anihila voința, trebuie doar să îndeplinim voința Lui, care ne este indicată în momentul prezent. Pentru a ne anihila atașamentele dezordonate este suficient să avem în inimă iubire față de El și să-i iubim pe semenii noștri împărtășind neliniștile, durerile, problemele, bucuriile lor. Dacă suntem mereu „iubire”, noi, fără să ne dăm seama, suntem nimic pentru noi înșine. Și pentru că trăim nimicul nostru, afirmăm cu viața superioritatea lui Dumnezeu, El fiind totul, deschizându-ne către adevărata adorare a lui Dumnezeu”.

„Am văzut steaua lui la răsărit și am venit să-l adorăm”.

Putem să ne însușim concluziile creștinilor din Orientul Mijlociu: «După ce l-au întâlnit pe Mântuitor și l-au adorat împreună, Magii, avertizați în vis, se întorc în țările lor pe un alt drum. La fel, comuniunea pe care o împărtășim în rugăciunea comună trebuie să ne inspire să ne întoarcem la viețile noastre, la bisericile noastre și la întreaga lume, pe căi noi.

A sluji Evanghelia astăzi necesită un angajament de apărare a demnității umane, în special a celor mai săraci, celor mai slabi și marginalizați. […] Noua cale pentru biserici este calea unității vizibile pe care să o urmăm cu sacrificiu, curaj, îndrăzneală, astfel încât, zi de zi, „Dumnezeu să fie totul în toți (1 Cor 15, 28)”.

Letizia Magri