„Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău ... și pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Lc 10, 27).
Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor oferă, în acest an, ca idee de reflecție fraza menționată mai sus, care își are originea în Vechiul Testament. În drum spre Ierusalim, Isus este oprit de un învățat al legii care îl întreabă: „Învățătorule, ce trebuie să fac ca să moștenesc viața veșnică?” Se deschide astfel un dialog și Isus răspunde cu o contra-întrebare: „Ce este scris în Lege?”, declanșând răspunsul interlocutorului: iubirea față de Dumnezeu și iubirea față de aproapele în ansamblul lor sunt considerate sinteza Legii și a Profeților.
"Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău ... și pe aproapele tău ca pe tine însuți"
„Și cine este aproapele meu?” continuă învățatul legii. Învățătorul răspunde, povestind parabola bunului samaritean. El nu enumeră diferitele tipuri de persoane care îl pot reprezenta pe aproapele, ci descrie atitudinea de compasiune profundă care trebuie să anime oricare dintre acțiunile noastre. Noi suntem cei care trebuie să ne „apropiem” de ceilalți.
Întrebarea care trebuie pusă este: „Eu, aproapele cui sunt?”.
Așa cum a făcut samariteanul, trebuie să avem grijă de frații ale căror nevoi le cunoaștem, să ne implicăm fara teama până la capăt în situațiile care apar, să avem o iubire care se îngrijește să ajute, să sprijine, să încurajeze pe toată lumea.
Trebuie să vedem în celălalt pe noi înșine și să-i facem celuilalt ceea ce ne-am face nouă înșine. Este așa-numita „regulă de aur” pe care o găsim în toate religiile. Gandhi explică în mod eficient: „Tu și cu mine suntem una. Nu te pot răni fără să mă rănesc pe mine.”
"Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău ... și pe aproapele tău ca pe tine însuți"
„Dacă rămânem indiferenți sau resemnați în fața nevoilor aproapelui nostru, atât în ceea ce privește bunurile materiale, cât și bunurile spirituale, nu putem spune că îl iubim pe aproapele ca pe noi înșine. Nu putem spune că îl iubim așa cum l-a iubit Isus. Într-o comunitate care vrea să fie inspirată de iubirea pe care ne-a învățat-o Isus, nu poate exista loc pentru inegalități, diferențe, marginalizare, indiferență. […] Atâta timp cât vedem în aproapele nostru un străin, care ne tulbură liniștea, care ne strică planurile, nu putem spune că Îl iubim pe Dumnezeu din toată inima noastră.”
"Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău ... și pe aproapele tău ca pe tine însuți"
Viața este ceea ce ți se întâmplă în momentul prezent. A ține cont de cel de lângă tine, a ști să-l asculți pe celălalt poate să deschidă oportunități interesante și poate să pună în mișcare inițiative neprevăzute.
Astfel s-a întâmplat Victoriei:
„În biserică m-a impresionat vocea minunată a unei femei africane care stătea lângă mine. Am felicitat-o, încurajând-o să se alăture corului parohial. Ne oprim să vorbim. Este o călugăriță din Guineea Ecuatorială în trecere prin Madrid. Institutul său primește copii nou născuți abandonați, însoțindu-i până la vârsta adultă prin studii universitare sau învățându-i o meserie. Atelierul de croitorie este bine organizat, dar mașinile de cusut nu sunt suficiente.
Mă ofer să o ajut să găsească alte mașini, având încredere în Isus, sigură că ne asculta și mă îndemna să iubesc fără să fac calcule.
Unul dintre prietenii mei cunoaște un meșteșugar, bucuros să participe la acest lanț al iubirii. Repară opt mașini și, de asemenea, găsește una de călcat. Niște prieteni se oferă să le ducă la Madrid, schimbând destinația celor două zile de vacanță și parcurgând aproape 1000 de kilometri. Astfel, „mașinile speranței”, printr-o lungă călătorie pe uscat și pe mare, ajung la Malabo. Celor din Guineea nu le vine să creadă! Mesajele lor transmit doar recunoștință!”.
Ediție îngrijită de Patrizia Mazzola și de echipa Cuvântul Vieții
