Isus este pe drum, înconjurat de mulțime: un tată disperat l-a rugat să vină să-i salveze fiica care tocmai e pe moarte. În timp ce merge, are loc o altă întâlnire: printre oameni își face loc o femeie care suferă de hemoragie de mulți ani; o boală cu consecințe grave, pentru că o și constrânge să-și limiteze relațiile familiale și sociale. Femeia nu-l cheamă pe Isus, nu-i vorbește, ci se apropie de el din spate și îndrăznește să-i atingă ciucurii hainei. Are o idee foarte clară: „Dacă voi atinge numai mantia lui, voi fi vindecată de această suferință care mă chinuie”. 

Și iată, Isus se întoarce, o privește și o asigură: credința ei i-a obținut mântuirea. Nu doar sănătatea fizică, ci și întâlnirea cu iubirea lui Dumnezeu, prin privirea lui Isus. 

 

 „Curaj, fiică, credința ta te-a mântuit!” 

 

Acest episod din Evanghelia lui Matei ne deschide și nouă o perspectivă neașteptată: Dumnezeu este mereu pe drum spre noi, dar așteaptă și inițiativa noastră ca să nu ratăm întâlnirea cu El; călătoria noastră de credință, deși accidentată și marcată de erori, fragilitate și dezamăgiri, are o mare valoare. El este Domnul Vieții autentice, pe care dorește s-o reverse peste noi toți, peste fiii și fiicele lui, bogați în ochii lui cu o demnitate pe care nicio circumstanță n-o poate suprima. De aceea, Isus ne spune astăzi și nouă: 

 

 

Pentru a trăi acest Cuvânt, ne poate ajuta ceea ce a scris Chiara Lubich, meditând tocmai la acest pasaj evanghelic: „În credință, omul arată în mod clar că nu se bazează pe el însuși, ci se încredințează Celui care este mai puternic decât el. […] Isus o numește pe femeia vindecată „fiică”, pentru a-i dezvălui ceea ce dorește cu adevărat să-i ofere: nu doar un dar pentru trupul ei, ci viața divină, care o poate reînnoi complet. De fapt, Isus face minunile ca să fie primită mântuirea pe care o aduce, iertarea, acel dar al Tatălui care este el însuși și care, comunicându-se omului, îl transformă. [...] Cum să trăim, atunci, acest Cuvânt? Arătându-i lui Dumnezeu, în nevoile grave, toată încrederea noastră. Această atitudine, cu siguranță, nu ne eliberează de responsabilitățile noastre, nu ne scutește să facem pe de-a-ntregul partea noastră. [...] dar credința noastră poate fi pusă la încercare. Acest lucru îl vedem tocmai în această femeie suferindă, care știe să depășească obstacolul mulțimii ce se interpune între ea și Învățător. […] Deci, trebuie să avem credință, dar acea credință care nu șovăie în fața încercării. Și, de asemenea, trebuie să-i arătăm lui Isus că am înțeles imensul dar pe care El ni l-a adus, darul vieții divine. Și lui să-i fim recunoscători. Și să-i corespundem".

 

 

Această certitudine ne permite, de asemenea, să aducem mântuirea, „atingând” cu tandrețe pe cei care, la rândul lor, sunt în suferință, în nevoie, în întuneric, în dezorientare. 

Așa i s-a întâmplat unei mame din Venezuela, care a găsit curajul să ierte: „În căutarea disperată după ajutor, am participat la o întâlnire cu privire la Evanghelie, unde am auzit comentându-se frazele lui Isus: <<Fericiți făcătorii de pace, pentru că ei vor fi numiți fiii lui Dumnezeu!>>, <<Iubiți-i pe dușmanii voștri>>. Cum puteam eu să iert pe cel care mi-a ucis fiul? Dar, între timp, a intrat o sămânță în mine și, în cele din urmă, a prevalat decizia de a ierta. Acum pot să mă numesc cu adevărat <<fiica lui Dumnezeu>>. De curând, am fost chemată la o confruntare cu ucigașul fiului meu, care a fost arestat. A fost foarte greu, dar a intervenit harul. În inima mea, nu exista ură, nici ranchiună, ci doar o mare compasiune și intenția de a-l încredința milostivirii lui Dumnezeu”. 

 

Letizia Magri