„Însă un [lucru] e necesar” (Lc 10,42)
Isus este în drum spre Ierusalim unde misiunea lui este pe cale să se împlinească și se oprește într-un sat la casa Martei și Mariei. Evanghelistul Luca descrie astfel primirea rezervată lui Isus de către cele două surori: Marta, jucând rolul tradițional de gazdă, „era ocupată cu multele griji [ale casei]” din cauza ospitalității, în timp ce Maria, „stând la picioarele Domnului, asculta cuvântul lui” (v. 39). Atenției Mariei se opune agitația Martei și, de fapt, plângerii ei că a fost lăsată singură să slujească, Isus îi răspunde: „Marta, Marta, pentru multe te mai îngrijorezi și te frămânți, însă un [lucru] e necesar: Maria și-a ales partea cea bună, care nu-i va fi luată” (v. 41-42). Acest pasaj este plasat între parabola Bunului Samaritean, poate cea mai înaltă pagină referitoare la caritatea față de aproapele, și cea în care Isus îi învață pe ucenicii săi să se roage, cu siguranță pagina cea mai înaltă în relația cu Dumnezeu-Tatăl, constituind aproape acul balanței între iubirea față de fratele și iubirea față de Dumnezeu.
„Însă un [lucru] e necesar”
Protagonistele acestui pasaj al Evangheliei sunt două femei. Dialogul care are loc între Isus și Marta descrie relația de prietenie care îi permite acesteia din urmă să se plângă Învățătorului. Dar care este slujirea pe care o dorește Isus? Pentru el este important ca Marta să nu-și facă griji, să părăsească rolul tradițional atribuit femeilor și să asculte și ea Cuvântul Lui precum Maria, care își asumă un rol nou, cel de discipol. Mesajul acestui text a fost adesea redus la un contrast între viața activă și viața contemplativă, aproape ca două abordări religioase alternative, dar atât Marta, cât și Maria îl iubesc pe Isus și vor să-L slujească. În Evanghelie, de fapt, nu se spune că rugăciunea și ascultarea Cuvântului sunt mai importante decât caritatea, este mai degrabă necesar să găsim cum să legăm aceste două iubiri într-un mod indisolubil. Două iubiri, cea față de Dumnezeu și cea față de aproapele, care nu se opun între ele, ci sunt complementare pentru că Iubirea este una.
„Însă un [lucru] e necesar”
Prin urmare, rămâne să înțelegem care este singurul lucru necesar. Pentru aceasta ne poate ajuta începutul propoziției: „Marta, Marta...” (v. 41). În repetarea numelui, care poate apărea aproape ca un crainic al unui reproș, în realitate se găsește modalitatea proprie „chemărilor-vocații”. Se pare deci că Isus o cheamă pe Marta la un nou mod de a se relaționa, de a țese o legătură care să nu fie aceea a unui servitor, ci a unui prieten, ca să intre într-o relație profundă cu el. Chiara Lubich scrie: „Isus a folosit această împrejurare pentru a explica ce este cel mai necesar în viața omului. [...] Ascultarea Cuvântului lui Isus. Iar pentru Luca, care scrie acest fragment, a asculta cuvântul înseamnă și a-l trăi. [...] E ceea ce trebuie să faci și tu: primește cuvântul, lasă-l să realizeze o transformare în tine. Nu numai atât. Rămâi credincios acestui cuvânt, păstrându-l în inimă, ca să-ți modeleze viața, așa cum pământul ține sămânța în pântecele său, ca să încolțească și să aducă rod. Prin urmare, să aducem roade de viață nouă, efecte ale cuvântului”.
„Însă un [lucru] e necesar”
Cine știe câte ocazii avem și noi de a-L primi pe Învățătorul în intimitatea căminului nostru, la fel ca Marta și Maria, la picioarele căruia putem asculta ca niște adevărați discipoli. Adesea necazurile, bolile, angajamentele precum și bucuriile și satisfacțiile ne dispersează în vârtejul lucrurilor ce trebuie făcute, nelăsându-ne timp să ne oprim ca să-L recunoaștem pe Domnul, ca să-L ascultăm. Acest Cuvânt este o ocazie prețioasă de a exersa alegerea părții celei mai bune, adică de a asculta Cuvântul Lui pentru a dobândi acea libertate interioară care ne poate permite să acționăm în consecință în viața noastră de zi cu zi, acțiune care este rodul unei relații de iubire care dă sens slujirii și ascultării.
Letizia Magri
