„Nu oricine îmi zice «Doamne! Doamne!» va intra în împărăţia cerurilor, ci acela care împlineşte voinţa Tatălui meu, care este în ceruri” (Mt 7,21).
Această frază din Evanghelia după Matei face parte din finalul marii Predici de pe munte, în care Isus, după ce a proclamat Fericirile, îi invită pe ascultătorii săi să recunoască apropierea iubitoare a lui Dumnezeu și arată modul în care să acționeze corespunzător: să descopere în voința Tatălui calea directă pentru a ajunge la comuniunea deplină cu El, în Împărăția sa.
„Nu oricine îmi zice «Doamne! Doamne!» va intra în împărăţia cerurilor, ci acela care împlineşte voinţa Tatălui meu, care este în ceruri”.
Dar ce este voința lui Dumnezeu? Cum o putem cunoaște?
Chiara Lubich a împărtășit descoperirea sa: «[...] Voința lui Dumnezeu este vocea lui Dumnezeu care ne vorbește continuu și ne invită; este un fir sau, mai bine, dumnezeiască urzeală de aur care țese întreaga noastră viață pământească și continuă după ea; este modalitatea lui Dumnezeu de a ne arăta iubirea sa, o iubire care cere un răspuns pentru ca El să-și poată împlini minunile sale în viața noastră. Voința lui Dumnezeu este ceea ce trebuie să fim, ființa noastră adevărată, realizarea noastră deplină. […] Să repetăm atunci în fiecare moment, înaintea oricărei voințe a lui Dumnezeu dureroase, îmbucurătoare, indiferente: „facă-se”. […] vom descoperi că aceste două cuvinte simple vor fi un imbold puternic, ca o rampă de lansare, pentru a face cu iubire, cu perfecțiune, cu dedicare totală ceea ce trebuie să facem. […] Și vom alcătui, clipă de clipă, mozaicul minunat, unic și irepetabil al vieții noastre, pe care Domnul l-a gândit dintotdeauna pentru fiecare dintre noi: El, Dumnezeu, căruia i se potrivesc numai lucruri frumoase, mari, mărețe, în care chiar și cea mai mică parte are sens și strălucește ca un act de iubire, la fel cum florile mici și colorate își au rostul lor în frumusețea nemărginită a naturii».
„Nu oricine îmi zice «Doamne! Doamne!» va intra în împărăţia cerurilor, ci acela care împlineşte voinţa Tatălui meu, care este în ceruri”.
Conform Evangheliei lui Matei, legea prin excelență a creștinului constă în milostivire, care dă plinătate oricărei expresii de cult și iubire față de Domnul.
Acest Cuvânt ne ajută să ne deschidem relația noastră cu Dumnezeu, desigur personală și intimă, dimensiunii fraterne, prin gesturi concrete. Ne face să „ieșim” din noi înșine pentru a aduce reconciliere și speranță celorlalți.
Un grup de tineri din Heidelberg (Germania) ne oferă această mărturie: «Cum să facem ca și prietenii noștri să experimenteze că în a te dărui celorlalți stă cheia fericirii? Și de aici am pornit pentru a lansa noua noastră acțiune intitulată: „O oră de fericire”. Ideea este foarte simplă: să facem o altă persoană fericită, cel puțin o oră pe lună. Am început cu cei care ni s-au părut că au mai multă nevoie de iubire și, oriunde ne-am oferit disponibilitatea, am văzut deschizându-ni-se larg ușile! Și așa, iată-ne într-un parc pentru a scoate la plimbare câțiva bătrâni în scaune cu rotile; la spital, unde ne-am jucat cu copiii spitalizați sau am făcut sport cu persoanele cu dizabilități. Ei au fost foarte fericiți, dar, așa cum promite acțiunea, noi am fost și mai fericiți! Iar prietenii noștri invitați să participe? La început curioși, acum că au încercat să ofere fericire, sunt de acord cu noi: fericirea se dăruiește și, zis și făcut, se experimentează!”».
Letizia Magri
