Apostolul Paul a urmărit cu dragoste dezvoltarea comunității creștine din orașul Corint; a vizitat-o și a sprijinit-o în momentele grele.

La un moment dat însă, cu această scrisoare, a trebuit să se apere de acuzațiile altor predicatori, pentru care stilul lui Paul era îndoielnic: nu era plătit pentru lucrarea sa misionară, nu vorbea după canoanele elocvenței, nu se prezenta cu scrisori de recomandare în sprijinul autorităţii sale, proclama că înţelege şi trăiește propria slăbiciune în lumina exemplului lui Isus.

Cu toate acestea, în încheierea scrisorii, Paul le încredințează corintenilor un apel plin de încredere și speranță:

 

 

Prima trăsătură care atrage atenția este că îndemnurile sale se adresează comunității în ansamblu, ca loc în care se poate experimenta prezența lui Dumnezeu. Toate slăbiciunile umane care fac dificilă înțelegerea reciprocă, comunicarea loială și sinceră, concordia care respectă diversitatea experienței și a gândirii, pot fi vindecate de prezența Dumnezeului păcii.

Paul sugerează câteva comportamente concrete și în concordanță cu cerințele Evangheliei: urmărirea realizării planului lui Dumnezeu pentru fiecare și pentru toți, ca frați și surori; readucerea în circuit a acelei iubiri mângâietoare a lui Dumnezeu pe care am primit-o; a avea grijă unul de celălalt, împărtășind cele mai profunde aspirații; a se primi unii pe alții, oferind și primind milă și iertare; a alimenta încrederea și ascultarea.

Sunt alegeri încredințate libertății noastre, care necesită uneori curajul de a fi „semn de contradicție” față de mentalitatea actuală.

Din acest motiv, apostolul recomandă și să se încurajeze unii pe alții în acest angajament. Ceea ce este valabil pentru el este să prețuiască și să mărturisească cu bucurie valoarea inestimabilă a unității și a păcii, în caritate și în adevăr. Totul, întotdeauna, întemeiat pe stânca iubirii necondiționate a lui Dumnezeu care însoțește poporul său.

 

 

Pentru a trăi acest Cuvânt al vieții, ne uităm și noi, asemenea lui Pal, la exemplul și sentimentele lui Isus, care a venit să ne aducă o pace cu totul a sa. De fapt, ea «[...] nu este doar absenţa războiului, a certurilor, a dezbinărilor, a traumelor. [...]: este plinătate de viață și bucurie, este mântuire integrală a persoanei, este libertate, este fraternitate în iubire între toate popoarele. [...] Și ce a făcut Isus ca să ne dea pacea „sa”? A plătit personal. [...] S-a plasat în mijlocul concurenților, s-a încărcat de urile și despărțirile, a dărâmat zidurile care separau popoarele. [...]

Și pentru noi, construirea păcii necesită o iubire puternică, capabilă să-i iubească chiar și pe cei care nu-i răspund, capabilă să ierte, să depășească categoria dușmanului, să iubească țara celorlalți ca pe a sa proprie. [...] Ne mai cere încă inimi și ochi noi pentru a iubi și a vedea în toți cât mai mulți candidați la fraternitatea universală. [...] „Răul izvorăște din inima omului”, scria Igino Giordani, iar „pentru a înlătura pericolul războiului este necesar să se înlăture spiritul de agresiune și exploatare și egoism din care provine războiul: este necesar să se reconstruiască o conștiință”.».

Bonita Park este un district din Hartswater, un orășel agricol din Africa de Sud. Ca și în restul țării, efectele moștenite de la regimul de apartheid persistă, mai ales în domeniul educațional: competențele academice ale tinerilor aparținând grupurilor de negri și metiși sunt mult inferioare decât cele ale altor etnii, cu riscul în consecință de marginalizare socială.

Proiectul „The Bridge” a luat naștere pentru a crea o mediere între diferitele grupuri etnice ale cartierului umplând distanțele și diferențele culturale, prin crearea unui program after-school și a unui mic spațiu comun: un loc de întâlnire între diferite culturi, pentru copii si adolescenți. Comunitatea manifestă o mare dorință de a lucra împreună: Carlo și-a oferit camioneta veche pentru a aduce lemnul cu care au fost construite băncile, iar directorul celei mai apropiate școli primare a oferit rafturi, caiete și cărți, în timp ce Biserica Reformată Olandeză a donat cincizeci de scaune. Fiecare și-a făcut partea pentru a face această punte între culturi și grupuri etnice mai puternică în fiecare zi.