”Voi sunteţi deja curaţi, datorită cuvântului pe care vi l-am spus” (In
15, 3)

După ultima cină cu apostolii, Isus iese din Cenacol și merge spre Muntele
Măslinilor. Sunt cu el cei unsprezece; Iuda Iscarioteanul a plecat deja și în curând îl va trăda.

Este un moment dramatic și solemn. Isus rostește un lung discurs de adio, vrea să le spună alor săi lucruri importante, să le încredințeze cuvinte pe care să nu le uite.

Apostolii săi sunt evrei, care cunosc Scripturile și le amintește de o imagine
foarte familiară: vița de vie, care în textele sacre reprezintă poporul evreu, obiectul grijii lui Dumnezeu, care îi este viticultorul atent și expert. Acum Isus însuși vorbește despre sine ca fiind vița de vie care transmite discipolilor săi seva vitală a iubirii Tatălui. Prin urmare, ei trebuie să aibă grijă mai presus de toate să rămână uniți cu el.

”Voi sunteţi deja curaţi, datorită cuvântului pe care vi l-am spus”.

O modalitate de a rămâne uniți cu Isus este să-i primim Cuvântul. Acesta
(Cuvântul) îi permite lui Dumnezeu să intre în inima noastră pentru a o face „curată”, adică eliberată de egoism, bună pentru a aduce roade abundente și de calitate.

Tatăl ne iubește și știe mai bine decât noi ceea ce ne face ușori, liberi să umblăm fără greutatea inutilă a atașamentelor noastre, a judecăților negative, a căutării frenetice a propriului interes, a iluziei de a ține sub control orice și pe oricine. În inima noastră însă există și aspirații și planuri pozitive, care ar putea să ia locul lui Dumnezeu însuși și să ne facă să pierdem elanul generos al vieții evanghelice. De aceea El intervine în viața noastră prin circumstanțe, permițând și experiențe dureroase, în spatele cărora se află întotdeauna privirea sa iubitoare.

Iar rodul gustos pe care îl promite Evanghelia celor care se lasă curățați de
iubirea lui Dumnezeu este plinătatea bucuriei. O bucurie specială care înflorește chiar și în mijlocul lacrimilor și se revărsă din inimă, inundând terenul din jur. Este o mică anticipare a învierii.

„Voi sunteţi deja curaţi, datorită cuvântului pe care vi l-am spus”.

Cuvântul trăit ne face să ieșim din noi înșine pentru a-i întâlni cu iubire pe frați, începând cu cei mai apropiați: în orașele noastre, în familie, în fiecare mediu de viață. Este o prietenie care devine o rețea de relații pozitive, vizând realizarea poruncii iubirii reciproce, care construiește fraternitatea.

Chiara Lubich, meditând această frază din Evanghelia după Ioan, a scris: „Cum am putea să trăim, astfel încât să merităm și noi elogiul făcut de Isus? Punând în practică fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu, hrănindu-ne cu el clipă de clipă, făcând din viața noastră o operă de reevanghelizare continuă. Și aceasta pentru ca să ajungem să avem aceleași gânduri și sentimente ca ale lui Isus, ca să-l retrăim în lume, ca să arătăm unei societăți, care este adesea înglodată în rău și păcat, puritatea divină, transparența pe care o dă Evanghelia.

Apoi, în această lună, dacă este posibil (adică, dacă și alții ne împărtășesc
intențiile), să încercăm să punem în practică într-un mod special acel cuvânt care exprimă porunca iubirii reciproce. Pentru evanghelistul Ioan, […] de fapt, există o legătură între Cuvântul lui Cristos și porunca cea nouă. Potrivit acestuia, cuvântul, cu efectele sale de purificare, de sfințenie, de a nu păcătui, de a rodi, de apropiere de Dumnezeu, se trăiește în iubirea reciprocă. Individul izolat nu poate să reziste mult timp presiunilor lumii, pe când în iubirea reciprocă găsește mediul sănătos, capabil să-i protejeze viața creștină autentică”.