Acest psalm ne prezintă un om care se simte înconjurat de pericole și amenințări. Are nevoie să găsească drumul drept, care să-l ducă în cele din urmă în siguranță. Cui să ceară ajutor? 

În conștiința propriei fragilități, în cele din urmă, ridică ochii și strigă la Domnul, la Dumnezeul lui Israel, care nu și-a abandonat niciodată poporul, ci din contră l-a condus prin lunga călătorie în deșert până la Țara Promisă.

Experiența mersului face să renască în călător speranța, este ocazia privilegiată a unei noi intimități cu Dumnezeu, de abandonare încrezătoare în  iubirea Sa fidelă, în ciuda infidelității sale.

În limbajul Bibliei, a merge cu Dumnezeu este și o lecție de viață, este a învăța recunoașterea planului său de mântuire.

 

Adesea, după ce am parcurs drumurile presupusei noastre autosuficiențe, ne găsim dezorientați, confuzi, mai conștienți de limitele și deficiențele noastre. Am dori să găsim din nou busola vieții, și cu aceasta parcursul spre obiectiv. 

Acest Psalm ne dă un mare ajutor; ne îndeamnă la experiența nouă sau reînnoită a întâlnirii personale cu Dumnezeu, la încredere în prietenia sa.

Ne dă curajul să fim docili învățăturilor sale, care ne invită în mod constant să ieșim din noi înșine pentru a-l urma pe calea iubirii, cale pe care El însuși o parcurge primul pentru a ne întâlni.

Poate fi o rugăciune care ne însoțește pe tot parcursul zilei și face din fiecare moment, vesel sau dureros, o etapă a drumului nostru.

 

În Elveția, Hedy, căsătorită și mamă a patru copii, se străduiește de ceva timp să trăiască Cuvântul, fiind acum grav bolnavă; știe că e pe cale să ajungă la țelul final al călătoriei sale pe pământ.

Prietena ei dragă, Kati, povestește: „În timpul fiecărei vizite, chiar și cu personalul de îngrijire, Hedy este mereu îndreptată spre celălalt, se interesează de fiecare, deși a devenit acum pentru ea foarte greu să vorbească. Mulțumește tuturor celor prezenți acolo și își oferă experiența. Ea este doar Iubire, un Da viu voinței lui Dumnezeu! Atrage multe persoane: prieteni, rude, preoți. Toată lumea este profund impresionată de atenția ei spre toți vizitatorii și de puterea ei, rod al credinței în iubirea lui Dumnezeu".

Chiara Lubich a vorbit despre viață ca și o „călătorie sfântă”: „[...] <<Călătoria sfântă>> este simbolul itinerarului nostru spre Dumnezeu. [...] De ce să nu facem din unica viață pe care o avem o călătorie, o călătorie sfântă, pentru că Sfânt este Cel care ne așteaptă? [...] Chiar și cel care nu are o credință religioasă precisă poate să facă din viața sa o capodoperă, întreprinzând cu spirit de dreptate un drum de sinceră angajare morală. […] Dacă viața este o <<călătorie sfântă>> de-a lungul traseului voinței lui Dumnezeu, drumul nostru ne cere să progresăm în fiecare zi. [...] Și când ne oprim? […] Trebuie să abandonăm acțiunea, descurajați de greșelile noastre? Nu, în aceste momente cuvântul de ordine este <<să reîncepem>> [...] punându-ne toată încrederea în harul lui Dumnezeu mai mult decât în capacitățile noastre. [...] Și mai ales să călătorim împreună, uniți în iubire, ajutându-ne reciproc. Cel Sfânt va fi în mijlocul nostru și El se va face <<Calea>> noastră. El ne va face să înțelegem mai clar voința lui Dumnezeu și ne va oferi dorința și capacitatea de a o împlini. Uniți, totul va fi mai ușor și vom avea fericirea promisă celor care parcurg <<călătoria sfântă>>”.

 

Letizia Magri