Lumina a simbolizat întotdeauna viața. În fiecare zi așteptăm zorile ca vestitoare ale unui nou început.

Tema luminii a fost prezentă în istoria popoarelor și în religiile străvechi.

Tradiția evreiască celebrează sărbătoarea luminilor, Hanukkah, ce comemorează re-consacrarea Templului din Ierusalim și eliberarea de cultele păgâne. Musulmanii aprind lumânările în ziua nașterii profetului, Mawlid în limba arabă sau Mevlid Kandili în limba turcă.

Sărbătoarea Diwali, al cărei nume înseamnă serie de lumini, inițial o sărbătoare hindusă, este celebrată și de diverse religii indiene pentru a celebra victoria binelui asupra răului.

Pentru creștini, Isus Cristos este lumina care luminează întunericul lumii.

Este, prin urmare, o realitate încărcată de un puternic simbolism, reprezentând o prezență a divinului, un dar pentru umanitate și pentru pământ.

 

 

Dar care sunt caracteristicile fiilor luminii? Una dintre ele este „să nu fie ai nopții, nici ai întunericului”. Renunțarea la somn, la apatie constă în decizia de a rămâne în stare de veghe. Este o alegere de iubire aceea de a locui și de a trăi timpul din plin.

Invitația presantă a apostolului adresată comunității tesalonicenilor este, deci, aceea de a veghea împreună, renunțând la orice toropeală și indiferență. Într-o vreme în care umanitatea are nevoie în mod deosebit de lumină, cei care nu aparțin nopții au sarcina de a lumina relațiile dintre persoane, într-o continuă dăruire de sine pentru a face vizibilă prezența Celui Înviat cu credință, iubire și speranță, așa cum scrie Paul (cf. 1Tes 5,8).

Și încă: trebuie să cultivăm o relație mai strânsă și mai adevărată cu Dumnezeu, săpând în inima noastră, găsind momente de dialog prin rugăciune, punând în practică cuvântul său care face să strălucească tocmai această lumină.

 

 

Uneori ne obișnuim să trăim în întunericul inimii noastre sau să ne mulțumim cu numeroasele lumini artificiale, cu diferitele promisiuni de fericire ale lumii, dar Dumnezeu ne cheamă mereu să lăsăm lumina Sa să strălucească în noi și să știm să privim cu atenție persoanele și evenimentele pentru a surprinde broderii luminoase.

 

Efortul constă în a face continuu o alegere care ne face să renaștem, alegerea de a trece de la întuneric la lumină. „Creștinul nu poate să fugă de lume, să se ascundă sau să considere religia o afacere privată”, scrie Chiara Lubich. „El trăiește în lume pentru că are o responsabilitate, o misiune față de toți oamenii: să fie lumina care luminează. Și  tu  ai această misiune, iar dacă nu o faci, inutilitatea ta este ca aceea a sării care și-a pierdut gustul sau ca aceea a luminii care a devenit umbră1. [...] Sarcina creștinului este deci să lase să strălucească această lumină care locuiește în el, să fie „semnul” acestei prezențe a lui Dumnezeu printre oameni”.

 

 

Dumnezeu este lumină și poate fi găsit de cei care îl caută cu o inimă sinceră. Orice s-ar întâmpla, nu vom fi niciodată despărțiți de dragostea Sa, pentru că suntem copiii Săi. Dacă suntem siguri de acest lucru, nu vom fi surprinși sau striviți de evenimente care ne pot supăra.

Cutremurul din acest an din Turcia și Siria, care a făcut peste 50.000 de victime, a dat peste cap viețile a milioane de oameni. Cei care au supraviețuit catastrofei, comunități întregi de acolo  și din  alte țări,  au fost puncte de lumină care au lucrat pentru a aduce ajutor imediat și mângâiere celor care și-au pierdut persoane dragi, case, totul.

Întunericul nu îi poate copleși niciodată pe cei care aleg să trăiască în lumină și să genereze lumină. Pentru noi, creștinii, acest lucru înseamnă o viață cu Cristos în mijlocul nostru, o prezență care face posibilă deschiderea unor sclipiri de viață, care redă speranța, care continuă să ne facă să locuim în iubirea lui Dumnezeu.