„Ea [această văduvă] a pus din sărăcia ei [în caseta pentru ofrande] tot ce mai avea la viața ei”.

Ne aflăm la finalul capitolului 12 din Evanghelia după Marcu. Isus este în templul din Ierusalim; el observă și învață. Prin intermediul privirii lui suntem martorii unei scene pline de personaje: oameni care vin și pleacă, închinători, personalități în veșminte lungi, oameni bogați care își aruncă ofrandele generoase în caseta pentru ofrande.

Dar iată că vine o văduvă; ea face parte dintr-o categorie de persoane dezavantajate social și economic. În mijlocul dezinteresului general, ea aruncă doi bănuți în casetă. Isus în schimb o remarcă, îi cheamă pe ucenici la el și îi instruiește:

„Ea [această văduvă] a pus din sărăcia ei [în caseta pentru ofrande] tot ce mai avea la viața ei”.

„Adevăr vă spun...”. Acestea sunt cuvintele care introduc învățăturile importante; privirea lui Isus, concentrată asupra văduvei sărace, ne invită să privim în aceeași direcție: ea este modelul ucenicului.

Credința ei în iubirea lui Dumnezeu este necondiționată; comoara ei este Dumnezeu însuși. Și, oferindu-se în totalitate Lui, ea dorește, de asemenea, să dea tot ce poate pentru cei care sunt mai săraci. Această abandonare încrezătoare în mâinile Tatălui este, într-un fel, anticiparea aceleiași dăruiri de sine pe care Isus o va împlini în curând prin patima și moartea sa. Este acea „sărăcie în duh” și „curăție a inimii” pe care Isus a proclamat-o și a trăit-o.

Acest lucru înseamnă „să ne punem încrederea nu în bogății, ci în iubirea lui Dumnezeu și în Providența sa. [...] Cineva este „sărac în duh” atunci când se lasă călăuzit de iubirea pentru ceilalți. Atunci împărțim și punem la dispoziția celor în nevoie ceea ce avem: un zâmbet, timpul nostru, bunurile noastre, abilitățile noastre. După ce am dat totul, din iubire, suntem săraci, adică goi, nimic, liberi, cu o inimă curată”.

Propunerea lui Isus răstoarnă mentalitatea noastră; în centrul gândurilor sale se află cel mic, cel sărac, cel din urmă.

„Ea [această văduvă] a pus din sărăcia ei [în caseta pentru ofrande] tot ce mai avea la viața ei”.

Acest Cuvânt al vieții ne invită în primul rând să ne reînnoim încrederea deplină în iubirea lui Dumnezeu și să ne confruntăm cu privirea Sa, să vedem dincolo de aparențe, fără a judeca și fără a depinde de judecata celorlalți, să prețuim ceea ce este pozitiv în fiecare persoană.

Ne sugerează totalitatea darului ca o logică evanghelică ce construiește o comunitate împăcată, pentru că ne îndeamnă să avem grijă unii de alții. Ne încurajează să trăim Evanghelia în viața noastră de zi cu zi, fără a ieși în evidență; să dăruim cu larghețe și încredere; să trăim cu sobrietate, în împărtășire cu alții. Ne cheamă să acordăm atenție celor din urmă, să învățăm de la ei.

Venant s-a născut și a crescut în Burundi. El povestește: „În sat, familia mea se putea lăuda cu o fermă bună, cu o recoltă bună. Mama mea, conștientă că totul era providență din cer, culegea primele fructe și le distribuia pe rând vecinilor, începând cu familiile cele mai nevoiașe, dându- ne nouă doar o mică parte din ceea ce rămânea. Din acest exemplu am învățat valoarea darului dezinteresat. Astfel, am înțeles că Dumnezeu îmi cerea să-i dau cea mai bună parte, ba chiar să îi dau întreaga mea viață".

Editat de Letizia Magri și echipa Cuvântul vieții