„Căci oricine se înalţă pe sine va fi umilit, iar cel care se umileşte va fi înălţat” (Lc 14, 11).
Evangheliile deseori ni-l arată pe Isus cum acceptă de bună voie invitațiile la masă: sunt momente de întâlnire, ocazii pentru a lega prietenii și a consolida relațiile sociale.
În acest pasaj din Evanghelia după Luca, Isus observă comportamentul invitaților: există o cursă pentru a ocupa primele locuri, cele rezervate personalităților; îngrijorarea de a se domina unii pe alții este evidentă.
Dar El are în minte un alt ospăț: cel care va fi oferit tuturor fiilor în casa Tatălui, fără „drepturi dobândite” în numele unei pretinse superiorități.
Dimpotrivă, primele locuri vor fi rezervate tocmai celor care aleg ultimul loc, în slujba celorlalți. De aceea proclamă:
„Căci oricine se înalţă pe sine va fi umilit, iar cel care se umileşte va fi înălţat.”
Punându-ne în centrul atenției, cu lăcomia noastră, orgoliul nostru, pretențiile noastre, plângerile noastre, cădem în ispita idolatriei, adică a venerării zeilor falși, care nu merită cinste și încredere.
Deci, prima invitație a lui Isus pare să fie aceea de a coborî de pe „piedestalul” ego-ului nostru, pentru a nu pune egoismul nostru în centru, ci mai degrabă pe însuși Dumnezeu. El, cu siguranță, poate să ocupe locul de cinste în viața noastră!
Este important să-I facem loc, să aprofundăm relația noastră cu El, să învățăm de la El stilul evanghelic de al umilinței. De fapt, a ne pune în mod liber pe ultimul loc înseamnă să alegem locul pe care însuși Dumnezeu l-a ales, în Isus. El, fiind Domnul, a ales să împărtășească condiția umană, pentru a vesti tuturor iubirea Tatălui.
„Căci oricine se înalţă pe sine va fi umilit, iar cel care se umileşte va fi înălţat.”
De la această școală învățăm cum să construim și fraternitatea, adică comunitatea unită de bărbați și femei, adulți și copii, sănătoși și bolnavi, capabili de a construi poduri și a sluji binele comun.
La fel ca Isus, și noi putem să mergem către aproapele nostru fără teamă, să ne punem alături de el pentru a umbla împreună în momentele dificile și vesele, să-i prețuim calitățile, să împărtășim bunurile materiale și spirituale cu el, să-l încurajăm, să-i dăm speranță, să-l iertăm. Vom atinge întâietatea carității și a libertății fiilor lui Dumnezeu.
Într-o lume bolnavă de parvenitism, care corupe societatea, este o revoluție pe deplin evanghelică să mergi, cu adevărat, contra curentului.
Aceasta este legea comunității creștine, așa cum scrie și apostolul Pavel: „Cu umilinţă, fiecare să-l considere pe celălalt mai presus de sine”.
„Căci oricine se înalţă pe sine va fi umilit, iar cel care se umileşte va fi înălţat.”
Așa cum a scris Chiara Lubich: „Observi? În lume, lucrurile sunt într-o ordine complet diferită. Este în vigoare legea eu-lui […] Însă știm care sunt consecințele dureroase: […] nedreptăți și abuzuri de putere de orice fel. Totuși, gândul lui Isus nu merge direct la toate aceste abuzuri, ci mai degrabă la rădăcina din care ele izvorăsc: inima umană. […] Este necesar, conform Lui, să transformăm tocmai inima și, prin urmare, să asumăm o atitudine nouă necesară pentru a stabili relații autentice și juste. Să fim umili nu înseamnă doar a nu fi ambițioși, ci să fim conștienți de nimicul propriu, să simțim micimea noastră în fața lui Dumnezeu și deci să ne punem în mâinile sale, așa ca un copil. […].
Cum să trăiești bine această umilință? Practicând-o, așa cum a făcut Isus, din iubire față de frați și surori. Dumnezeu consideră că i-ai făcut Lui însuși ceea ce le faci lor. Deci, cu umilință: să-i slujești pe ei. […] Iar glorificarea se va împlini cu siguranță în lumea nouă, în cealaltă viață. Dar pentru cei care trăiesc în Biserică este deja prezentă această răsturnare de situații. De fapt, cine comandă trebuie să fie ca unul care slujește. Prin urmare, de pe acum situația s-a schimbat. Și astfel Biserica, acolo unde se trăiesc cuvintele pe care le-am aprofundat, este deja pentru omenire un semn al lumii care va veni”.
Letizia Magri
