Pe măsură ce Halloween-ul se apropie, mulți catolici se întreabă dacă este corect să acordăm relevanță unei tradiții celtice care, deși provine dintr-un context de credință religioasă, a fost absorbită de consumerismul nestăpânit și de adepții ocultului.
Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să recuperăm sensul Solemnității Tuturor Sfinților și pomenirii credincioșilor răposați. În special, ele ne amintesc de sensul ultim al vieții noastre, care este comuniunea eternă cu Dumnezeu.
Și Halloween-ul? Este o sărbătoare consumeristă, importată în forma sa actuală din Statele Unite. De asemenea, este adevărat că inamicii Bisericii, sataniștii și adepții ocultului și-au însușit-o. Dar inițial a fost o sărbătoare creștină, și una catolică. Numele însuși îl explică în etimologia sa. Hallows indică sfinții și -een ajunul. Prin urmare, cuvântul înseamnă seară sau ajunul sfinților.
Celții catolici (vechii irlandezi) au început să sărbătorească iluminarea nopții, dovlecii care alungau răul, cerul care vizita pământul, dulciurile pe care morții le aduceau urmașilor lor. Odată cu imigrația irlandeză în Statele Unite, a fost introdusă sărbătoarea Halloween-ului și noi aspecte cu adăugarea de fantome, vrăjitoare, vampiri și alte monstruozități. Mai târziu, această sărbătoare păgână s-a răspândit în întreaga lume.
Pe baza unor mărturii ale unor oameni care au practicat satanismul, Halloween-ul este una dintre cele mai importante sărbători pentru cultele demonice pentru că odată cu el începe noul an satanic. Sărbătoarea este definită ca un fel de „sărbătoare de naștere” a diavolului. La această dată, grupurile satanice oferă drept sacrificii tinerii și mai ales copiii, pentru că sunt favoriții lui Dumnezeu.
Din acest motiv, mai ales în rândul creștinilor, este în vogă sărbătorirea unui festival alternativ poreclit „Holywins” (Sfințenia câștigă), în care participanții se îmbracă în sfântul sau sfânta preferată și participă la o sărbătoare în aceeași zi de 31 octombrie, unde organizează liturghii, grupuri de rugăciune pe străzi, adorare euharistică, cântece, muzică și dansuri, în atmosferă creștină.
C. L.