Reluând practica și valoarea postului la poporul lui Israel, Isus afirmă cu tărie semnificația sa interioară și religioasă și, prin urmare, respinge atitudinile pur exterioare și ipocrite: postul, rugăciunea și pomana sunt un act de ofrandă și dăruire aduse Tatălui „care este în ascuns” și „care vede în ascuns” (Mt 6,18). „Vor veni însă zile în care mirele va fi luat de la ei şi atunci, în ziua aceea, vor posti” (Mc 2,20).

În aceste cuvinte Biserica găsește temelia îndemnului la post ca semn al participării discipolilor la evenimentul dureros al patimii și morții Domnului și ca formă de cult spiritual și așteptare în veghere, care devine deosebit de intensă în celebrarea Triduum-ului pascal.

Referința la Cristos și la moartea și învierea sa este esențială și decisivă pentru definirea sensului creștin al postului și al abstinenței, ca și a oricărei altei forme de mortificație: „Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze!” (Mc 8,34).

Tradiția spune că abstinența de la carne să se respecte în fiecare vineri, și nu numai în Postul Mare, iar postul în Miercurea Cenușii și Vinerea Sfântă. Oricine se află în dificultate pentru observarea legii, este ținut în aceste zile să înlocuiască abstinența și postul cu o altă formă de penitență, cum ar fi un act de caritate sufletească sau trupească, citirea unui pasaj din Sfânta Scriptură, un exercițiu de evlavie și alte acte de mortificație.

Dar de ce este necesară abstinența de la hrană?

Postul își găsește modelul și semnificația în Isus, care în cele patruzeci de zile de post în pustiu ne amintește că: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci şi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Mt 4, 4). Prin moderație consumului de alimente, care este vital și fundamental pentru om, învățăm să avem disciplină în relațiile noastre cu ceilalți și cu Dumnezeu.

Postul este un exercițiu de cultivare a căii noastre spirituale, deoarece nu postim doar abținându-ne de la hrană, ci și de la păcat și toate celelalte lucruri care creează în noi o dependență, pentru că este o adevărată luptă împotriva duhului răului.

Practica postului nu trebuie să fie o pedeapsă sau o suferință pentru noi, ci o ocazie specială și bucuroasă de a ne hrăni sufletul.

C. L.